hourglass
NOI în secolul XXI: Volumul 3 – Caietul Teodorei

NOI în secolul XXI: Volumul 3 – Caietul Teodorei

  • 22 November, 2020
  • 128
  • 0

Cu acest al treilea volum am revenit, fără intenţie, la una din regulile iniţiale ale Colecţiei NOI în secolul XXI care restricţiona accesul la concurs celor cu vârste mai mari de 18 ani. Am renunţat la această regulă imediat după apariţia primului volum, dar, iată că, atât autoarele poeziilor, cugetărilor, jurnalelor ficţionale, Teodora Isdrailă şi Antonia Isdrailă, cât şi autoarea desenelor ce ilustrează conţinutul volumului 3, Doris Ciucur, se încadrează în intervalul unor vârste foarte tinere: 12-20. 

Prima experienţă de acest gen pentru echipa din jurul Sibiului este o experienţă desprinsă din realitatea ultimilor doi ani şi adună texte scrise cel mult în 2019 alături de texte compuse în foarte transformatorul an curent.

Teodora Isdrailă surprinde realitatea curentă aşa cum o vede ea, acum, la 12 ani, atât în versuri, cât şi în textele sale, adevărate cugetări filozofice şi nu pagini de jurnal.


Zâmbete-n oraşul pustiu


Îmi trag masca peste buze

Şi ascult liniştea din jur.

Căci din aceste cauze

Nu se-aud vorbe împrejur.


Oamenii sunt rătăciţi acum,

Libertatea le-a fost luată,

Iar viaţa pe acest drum

E din ce în ce mai poluată

De priviri şi cuvinte pe care

Cu ură le împrăştie lumea toată.


Pare că sunt singura care

Zâmbeşte fără prejudecăţi.

Dar mă văd ei oare,

Când după mască mă ascund?


De când las totul deoparte

Şi sunt eu, precum mă ştiu,

Fericirea a început să împartă

Zâmbete-n oraşul pustiu. 


“Televizorul turuia fără încetare. Mi-am mutat privirea către cei din cameră. Concentrarea li se citea subtil pe chipuri. „Începutul sfârşitului” murmurau cu toţii.

Acum imaginea neagră a televizorului mă face să zâmbesc. Nu se aude niciun sunet împrejurul meu. Doar bătaia inimii mele care îmi spune că sunt bine. Îmi aminteşte cu câtă disperare a alergat către o gură de aer sau către o faţă cunoscută în momentele în care oglinda îmi era singurul prieten.

Acum îşi târâie picioarele, puţin obosită. Se uită în zare, iar în loc de viitor, dă de trecut. Se afundă în amintiri care par atât de îndepărtate, dar care se întorc către mine.

Doar în momentele de tristeţe ajungem să fim recunoscători.

Acum nu sunt tristă, dar nici fericită. Mă întreb singură, căci oamenii sunt prea preocupaţi de ei. Acum câteva luni, ar fi dat orice să îmi audă vocea. Acum a devenit o rutină. O rutină care se apropie de sfârşit. Pentru că prea multă fericire strică. Şi dacă dăm de un echilibru, nu ne este de ajuns.

Am privit răul în faţă şi am supravieţuit. Dar nimeni nu ne-a avertizat că şi binele poate să ne atace pe nepregătite.

Totuşi, prezentul e în palma mea.

Îl pot modela cum doresc, fără să mă tem. El nu mă va ataca, atâta timp cât il accept aşa cum este. Dacă mă pot adapta la propria-mi viaţă, această criză mondială nu mă poate afecta. Sau cel puţin, aşa cred. Siguranţă nu există în momentele în care diferenţele domină.


Mă uit la mine astăzi şi mă compar cu cea de ieri. Nu mai sunt nici pe departe aşa. Dar schimbările mici nu sunt observate. Orice lucru care nu e îndeajuns de mare pentru noi, trece neobservat prin faţa ochilor noştri.

Aşa că, decid să uit. Decid să accept că totul o să fie bine.

Iar dacă nu o să fie, o să mă facă să zâmbesc, gândindu-mă la momentele în care credeam în aceste vorbe.”


E bine să ne ascultăm bătrânii (înţelepţi), dar cred că e şi mai bine să ascultăm copiii şi tinerii încă neafectaţi prea mult de efectul moştenirilor transgeneraţionale. Privirea nu doar inocentă, dar extrem de realistă şi exprimarea sinceră, fără rezervele unei false politeţi sau diplomaţii, poate ajuta societatea să înţeleagă ce nu e chiar bun şi folositor, o poate ajuta să se schimbe. Dacă vrea.

Universul subiectelor Teodorei nu se restrânge la realitatea imediată. Nu-şi poate ascunde predilecţia spre filozofare şi contemplare nici măcar în poezia în formă clasică. 


Un şirag de luminiţe


Ne naştem din întuneric,

Aşteptând o caldă răsuflare

Care să ne ascundă de acest nimic

Şi să zburăm în zare.


Dar totu-i în zadar

Când şiragul ne ghidează

Către al său trecut amar

Din care pare să renască.


Vântul ne apasă

În loc să ne elibereze,

Iar lumina pare arsă

Ştiind ce o să urmeze.


Noi visăm în continuare

Că vom ajunge lângă soare

Să-i zărim zâmbetul strălucitor

Care niciodat’ nu moare.


Gândurile ne amăgesc

Că vom vedea o răsărire.

Zâmbetele se opresc

Când ne-apune ultima licărire.


Vor urma şi alte dezvăluiri din Caietul Teodorei în blogul carteadaath.publishing.wordpress.com


Tags NOI in secolul XXI, volumul 3, Caietul Teodorei, 2020


Related Products