La Mulţi Ani, 2026!
Disponibilitatea de a vedea frumosul, de a
vedea binele, de a renunţa la teamă şi îngrijorare, de a avea încredere că tot ceea
ce ne apare în viaţă este bun, este de folos, disponibilitatea de a învăţa
continuu şi de a păstra în holograficul cufăr al amintirilor noastre doar pe cele
luminoase şi frumoase, cele care ne-au adus bucurie, care ne-au crescut este şi
aceasta o alegere. Odată făcută alegerea, cu inima şi cu mintea împreună, nu ne
rămâne decât să ne ţinem de ea, adică, să nu uităm ce am ales. Ceea ce nu e
simplu, într-adevăr. Dar atunci când privim înapoi şi vedem altfel, dintr-un
alt context, parcă nici nu mai există alt fel de amintiri. Le-am înţeles şi pe acele
evenimente care, la momentul la care s-au petrecut, poate că ne-au durut, ne-au
întristat. Am reacţionat faţă de ele prin suferinţă. Aşa am reacţionat atunci.
Dar acum? Le putem mulţumi? Putem mulţumi pentru absolut fiecare clipă a
vieţii.
Mulţumesc Cerului şi
tuturor oamenilor cu care am interacţionat în anul 2025! Fiecăruia în parte!
Să avem un an bun, frumos şi bucuros, dacă
se poate! Dacă nu, măcar să avem puterea de a accepta cu adevărat tot ceea ce
apare, puterea şi voinţa de a ne menţine în iubire şi de a continua să înotăm
prin fluviul Vieţii!
Şi, da, să avem pace! În noi înşine, între
noi, între naţiuni şi state!
La Mulţi Ani!
Tags disponibilitate, acceptare, pace, bine, multumiri, La multi ani

