Voinţa ca instrument
Natura capricioasă a activităţilor minţii împiedică o focalizare fructuoasă pentru evoluţia spirituală. Putem ordona minţii noastre să facă un lucru sau altul, dar ea va refuza. A încerca să ne controlăm mintea este un deziderat inutil, care seamănă cu o pisică ce aleargă în jurul cozii. A încerca să ne controlăm mintea e o acţiune care deja implică, pe de o parte, dualitatea „celui ce controlează“ şi a „ceea ce este controlat“ şi, pe de alta, dualitatea între conţinutul a ceea ce trebuie controlat şi „cum“ anume trebuie făcut acest lucru.
Singurul spaţiu din care ne putem adresa minţii este cel al calităţii numite voinţă. Putem localiza această zonă fără prea multe dificultăţi. În vreme ce gândurile, sentimentele şi imaginile trec încontinuu prin minte, voinţa este fixată şi relativ lipsită de mişcare. Ea înclină să persiste într-un fel mai stabil şi, prin urmare, mai abordabil. Într-adevăr, voinţa poate fi fixată, determinată şi impasibilă, contrar minţii, care oscilează ca un fluture nervos.
Prin urmare, cel mai profitabil punct din care putem aborda mintea este obţinut prin concentrarea emanată din voinţă asupra sensului Sinelui. Voinţa este maleabilă, dar numai cu încetul şi în mod deliberat, prin intermediul reflexiei. Este un „loc“ realist de la care putem începe explorarea. Voinţa este mai apropiată de adevăratul Sine decât mintea obişnuită, care e influenţată de toate gândurile, credinţele, conceptele, ideile şi emoţiile sale fluctuante.
din Ochiul Sinelui, de care nimic nu se poate ascunde, Capitolul IX, Conştienţa Avansată
Tags vointa, vointa spirituala, mintea, controlul mintii, Ochiul Sinelui, David R.Hawkins