TEATRUL CA DRUM SPRE SINE
Cine a văzut spectacolele sale puse în scenă a avut ocazia să fie martorul surplusului de viață al personajelor create de ea. Un surplus care vine dintr-un mesaj clar, cu statut de ideal tangibil: pentru a atinge țărmul insulei de autenticitate ce reprezintă miezul ființei noastre trebuie să ne educăm spiritul întru curajul de a plonja fără rezerve în lumina care ne locuiește, ne conține și ne constituie concomitent.
Tangibilitatea idealului vine dintr-un demers care emană din plasa replicilor, din suflul conținut în cuvintele personajelor, în relațiile lor: un demers al unui drum sinuos, cu bariere (exclusiv lăuntrice, exclusiv ale noastre), dar fără de care ceea ce numim realitate nu poate fi experimentat.
Această realitate este, așa cum transmit fără echivoc, dar prin filtrul îmbogățitor al metaforei, piesele autoarei acestui volum, întâlnirea fiecăruia dintre noi cu propriul sine, unica întâlnire care ne conectează, la puterea infinit, cu orice altă posibilă întâlnire.
Vitalitatea pieselor Danielei Marin - rezultanta emoțiilor, gândurilor, durerilor și bucuriei ce reprezintă materia primă a construcției scrierilor sale - este direct accesibilă nu numai prin vizionarea pieselor sale, ci și prin lectura lor. Cititorul lor va fi pus în situația fericită de a simți cum începe să existe, în timpul lecturii, un spectacol care are loc pe scena deschisă a minții și inimii sale.
Acest fapt este posibil grație unei dialectici care fundamentează textele dramatice semnate de Daniela Marin: o dialectică manifestată în jocul perpetuu dintre caracterul eteric al mesajului și concretețea vieții personajelor, joc ce conduce spre un grad de realitate care permite ca spectacolul să înceapă în timpul real al lecturii.
Cele două piese cuprinse în acest volum au construcții diferite, sunt configurate prin abordări dramaturgice distincte. Ele reprezintă două drumuri alternative, care țintesc aceeași revelație, aceeași poartă de acces spre sine: lumina care este gradul zero al ființei noastre dar și acel plus infinit spre care ne duce axa clipelor ce plămădesc raportul de identitate dintre întâlnirea cu sine și întâlnirea cu divinitatea.
Prima piesă - 4x4 personaje - are o configurație labirintică, în care firul roșu este drumul personajelor către propriul sine. Construit la intersecția dintre lumi relevante pentru mesajul propus – lumea teatrului și sfera psihologiei – textul dramatic ne propune un traseu printre măști, straturi de măști, jocuri de măști. Statutul de actor devine sinonim cu cel al omului care trăiește în lume, iar premisa pe suportul căreia se naște conflictul piesei este ideea că între teatru și viață nu există separație, scena din teatru și scena din viață aflându-se într-un raport avansat de intersectare.
Actoria se confundă cu însăși statutul de ființă umană, în sensul asumării unor identități generate de traume, așteptări, frici, eliberări, cu alte cuvinte, cu un demers al construirii propriei configurații identitare. Un aspect cheie al piesei, revelat prin condiția psihologului care luptă în egală măsură pentru eliberarea lăuntrică a sa și a celorlați constă în dihotomia dragoste – iubire. Confuzia dintre cele două sentimente este de natură să îl țină pe om în plasa propriilor iluzii, blocându-i accesul spre sinele autentic, spre lumina sa constitutivă.
Cea de-a doua creație, Revelion cu Dumnezeu, având subtitlul Poem în proză realistă pentru două personaje ireale are o bogată substanță simbolică, validată printr-o construcție matematică riguroasă a replicilor și situațiilor. Momentul ales ca dimensiune temporală a piesei este, deloc întâmplător, Revelionul, vremea de cumpănă a trăirilor, evaluărilor, așteptărilor. Dialogul personajului feminin cu Dumnezeu este, de fapt, un exercițiu de auto-confesiune, un traseu spre înțelegerea de sine.
În paralel se desfășoară autoevaluarea la care se supune personajul masculin. Ochiul exterior al spectatorului/cititorului se ridică din planul în care se manifestă fiecare dintre cele două personaje în spațiul unde vor deveni vizibile cele două contexte care vor învinge cea mai cunoscută și dramatică axiomă: aceea a imposibilității paralelelor de a se întâlni.
Prin alegerea celor doi de a-și asuma propriile rătăciri și nepuntințe, de a se deschise spre sine, sau spre Dumnezeul care tot către sinele fiecăruia deschide calea se intră într-o sferă a matematicii speciale emanate prin eliberarea dată de drumul străbătut cu asumare. Revelionul cu Dumnezeu este o metaforă a întâlnirii omului cu propria ființă, care face posibilă intersectarea cu sens a propriului drum cu trasee semnificative.
Teatrul Danielei Marin este un spațiu al oglindirilor. Fiecare cititor sau spectator va regăsi un anume grad de asemănare cu propria biografie, va decoperi o lume cu care se confruntă perpetuu, dar pe care nu o conștientizează atât de bine ca atunci când oglinda este întoarsă spre chipul său. Cele două piese ale acestui volum ne vorbesc cu claritate despre importanța asumării drumului spre noi înșine, ca opțiune esențială pentru a descoperi natura noastră cea mai intimă. Teatrul se impune astfel ca optică spirituală, ca loc în care refracția luminii lăuntrice se petrece din sinele (încă) nedescoperit către sinele atins prin exercițiul iubirii.
Gina Șerbănescu
Critic de artele spectacolului
Alte articole aici
Tags: teatru, 4x4personaje, revelion cu dumnezeu, daniela marin, teatrul spiritual