Progresul
spiritual - Cum să transcenzi ego-ul şi să experimentezi Prezenţa lui Dumnezeu este prima dintr-o serie de şase cărţi ce
conţin transcrierile seminariilor organizate în Sedona de Dr. David R. Hawkins
împreună cu soţia sa, Susan Hawkins, în anul 2002. Prezentul volum
conţine lunile Ianuarie şi Februarie ale anului 2002. Primele seminarii
dedicate clarificării celor cuprinse în prima carte a autorului, Putere versus forţă, au devenit şi fundamentul Lucrării spirituale căreia i s-a
dedicat până la sfârşitul vieţii sale (2012).
Răspunsul,
reacţia publicului prezent a deschis drumul următoarelor seminarii ce au continuat
încă zece ani, timp în care au apărut, una după alta, şi cărţile pe care le
menţionează în acest volum, dar şi celelalte, apărute după anul 2005.
“Am păstrat
aceste transcrieri cât mai aproape posibil de vocea doctorului Hawkins, dar am
şters redundanţele şi erorile gramaticale ocazionale, deseori întâlnite într-o
vorbire liberă.
Pe măsură ce
vei citi, vei afla despre:
Partea I
- Harta
Conştiinţei® - o scală de la 0 la 1000 şi cum a apărut aceasta
- Evoluţia
conştiinţei şi importanţa nivelului 200
- Limitările
paradigmei newtoniene şi descrierea fizicii cuantice
- Iluzia
cauzalităţii: marele blocaj în progresul spiritual
-
Transcenderea ego-ului prin înţelegerea şi recontextualizarea lui
- Cum se pot
urca nivelurile conştiinţei prin intenţie şi alegere spirituală
- Scopul
lucrării Dr. Hawkins: realizarea Prezenţei lui Dumnezeu
Partea a II-a
-
Subiectivitatea absolută, esenţa experientizării Prezenţei lui Dumnezeu ca “Eu”
- Cum se
bazează tărâmul spiritual pe context şi cum este acesta o paradigmă diferită
- Rolul karmei
în viaţa omului
- Existenţă
versus non-existenţă, marea dilemă cu care s-a confruntat Dr. Hawkins
- Puterea
Divinităţii: există o singură variabilă
- Cum îşi
poate încredinţa cineva ego-ul lui Dumnezeu: prin absolută onestitate
Acestea sunt
doar câteva dintre multele subiecte pe care le discută Dr. Hawkins în această
carte ce poate fi un bun însoţitor pentru seminariile în format video sau
audio, ori poate să fie o lectură ce te va inspira şi-ţi va insufla curaj în
avansarea pe calea ta spirituală.
Dr. Hawkins ne
spune că suntem în sigurantă şi să avem încredere în Adevăr şi în Prezenţa
iubitoare a însăşi Divinităţii. Sperăm ca această carte să-ţi dezvăluie acea
iubire şi siguranţă şi să te impulsioneze să avansezi.
Binecuvântări!
Echipa Veritas
Publishing”
- Fragment din Introducere
Organizată în
două părţi şi zece capitole, cartea ne introduce în atmosfera autentică a
seminariilor lui “Doc”, cum i se spunea şi cum, de altfel, aflăm că a cerut să
i se spună din cartea soţiei sale, Susan Hawkins, “Viaţa cu Doc, soţul şi Învăţătorul meu, Dr. David R. Hawkins, M.D.,
Ph.D.” (ed.Cartea Daath, 2024)
“Sunt foarte
bucuros să vă prezint această primă conferinţă ce face parte dintr-o serie de
12 conferinţe. Cercetarea conştiinţei a avansat considerabil în ultimii 20 de
ani. Cartea mea, Putere versus forţă, a fost precedată de o
cercetare de 10 ani şi, pentru a fi sigur că îndeplineşte criteriile
ştiinţifice ale lumii de azi, am depus chiar şi efortul de a obţine un
doctorat, astfel oferindu-i o credibilitate academică.
Scopul cărţii Putere versus forţă a fost să pornească de la binecunoscuta lume liniară şi să ofere un context în care să te poţi mişca în mai puţin cunoscutul non-liniar cu un oarecare grad de confort şi siguranţă că nu intri în tărâmurile imaginare, pur mistice. Astfel, am prezentat non-liniarul din perpectiva a ceea ce am considerat a fi nivelul mediu al unui cititor inteligent care este interesat şi de spiritualitate, şi care este concentrat pe parametru - vârful de lance al fizicii teoretice avansate, care acum stagnează deoarece nu poate trece de blocajul dintre domeniile liniar şi non-liniar. A avansat cât de departe a putut în domeniul liniar."
“Cărţile pe
care le scriu se referă la înţelegerea mecanismelor ego-ului. Vorbeam înainte
despre poziţionalitate. Apoi, despre felul în care ego-ul se naşte din
mecanismele de supravieţuire ale lumii animale. Ulterior este elaborat de
intelect. Intelectul devine un instrument al instinctului animal. Încă depinde
de acelaşi lucru, doar că este puţin mai sofisticat. Să fii acum în primele
rânduri depinde de ce marcă de maşină conduci şi din ce an, de funcţia sau
titlurile dobândite sau de venitul persoanei. Ori chiar de magazinul de la care
îţi cumperi hainele sau de stil. Deci, intelectul a devenit mai degrabă doar un
instrument al animalului care se exprimă în moduri mai sofisticate. Încă
depinde de poziţia de rege al dealului - masculul alfa sau femela alfa, etc.
Dacă observaţi cum apare ego-ul, o să vedeţi că nu este diferit de animal.
Motivele sale nu sunt diferite de motivele animalului. Şi-atunci, te poţi opri
din a te simţi vinovat pentru asta şi din a-l considera greşit sau rău.”
Subiectul
“ego” este mult dezvoltat în această carte, corelându-se cu informaţii
fundamentale despre cele două mari căi, calea minţii şi calea inimii, precum şi
multe clarificări despre marile religii şi şcoli spirituale.
Calea propusă
de Dr. David R. Hawkins este aceea prin conştiinţă, “calea către realizarea
Prezenţei lui Dumnezeu – cea despre care vă vorbesc eu şi despre care este
vorba în această cercetare – este calea prin conştiinţa însăşi. Este cea mai
directă cale. Poate că este cea mai apropiată de Advaita, de Zen. E posibil.
Dar include, pe de altă parte, şi devoţiunea.”
Iubirea de sau iubirea pentru Dumnezeu, altfel spus devoţiunea, încredinţarea totală a vieţii lui Dumnezeu conduce negreşit spre iluminare, spre eliberarea din iluzii, spre manifestarea Divinităţii în omul evoluat, Homo Spiritus.
Cartea are 248
de pagini şi următorul Cuprins:
INTRODUCERE
PARTEA I -
Cauzalitatea: fundamentul ego-ului
CAPITOLUL 1 -
Calibrările – o introducere
CAPITOLUL 2 -
Există o singură variabilă
CAPITOLUL 3 -
Calea subiectivităţii absolute
CAPITOLUL 4 -
Cea mai mare rezistenţă la progresul spiritual
CAPITOLUL 5 -
Intenţia este foarte puternică
CAPITOLUL 6 -
Voinţa de a-ţi preda viaţa complet lui Dumnezeu
PARTEA A II-A
Subiectivitatea absolută: “Eul” Sinelui
CAPITOLUL 7 -
O paradigmă diferită a Realităţii
CAPITOLUL 8 -
Înţelegerea influenţelor karmice
CAPITOLUL 9 -
Experienţa propriei existenţe este subiectivă
CAPITOLUL 10 -
Ţinteşte către cel mai înalt nivel al compasiunii
CONCLUZIE
DESPRE AUTOR
Produse asemănătoare
Tags: ego, evolutie spirituala, progres, constienta, constiinta, devotiune, calea inimii, calea mintii, Dumnezeu, nivelurile constiintei, vinovatie, rusine, Iubire, Iluminare, Mantuire, Prezenta lui Dumnezeu, homo spiritus