Harta Conştiinţei, o scală dovedită a energiei conştiinţei
"A
te strădui să evoluezi spiritual este cel mai mare dar pe care îl poţi oferi
lumii."
“Cu toţii
ne naştem cu un nivel de conştiinţă, o frecvenţă a energiei din vastul câmp al
conştiinţei. Cu ajutorul Hărţii Conştiinţei putem înţelege cu adevărat întregul
spectru al conştiinţei umane.”
“Simpla
dorinţă de a deveni o persoană iubitoare şi de a-ţi alinia intenţia cu
câmpurile de energie de la vârful Hărţii înseamnă să fii în slujba lumii în
general. Modul de a şterge negativitatea lumii nu este atacând falsitatea, ci
devenind atât de prietenos şi de iubitor pe cât este posibil în propriul domeniu
al vieţii.”
“Puterea
vine din alinierea cu acele tipare atractoare dominante care sprijină viaţa.
Observăm această orientare în graţia şi prietenia pe care o arată adevăraţii
oameni care au succes. Ei doresc să-i ajute pe alţii, să le fie bine. Chiar ingenuitatea
şi naivitatea lor sau neîndemânarea fac parte dintr-un context al graţiei. Este
ca şi cum, inconştient, ei ştiu când este cel mai graţios să fii ciudat. Acea
ciudăţenie este ceea ce-i ajută pe alţii să se simtă confortabil. Cât de des ne
gândim în urmă, la un moment în care, dintr-odată, am pretins că am uitat ceva
sau că eram ameţiţi când, de fapt, singurul scop era de a uşura situaţia
celeilalte persoane? Acesta este un exemplu care ne asigură că, consideraţia
noastră pentru alţii naşte automat graţia care rezolvă nevoile din acel
moment.
"Succesul
nu este nici ceva pe care îl avem şi nici ceva ce facem. Este o consecinţă
automată a ceea ce suntem. Vieţile noastre şi tot ceea ce realizăm în lume sunt
doar rezultate a ceea ce suntem cu adevărat în interiorul nostru şi ceea ce am
hotărât să slujim. Acest adevăr este ceea ce ne face munca uşoară.”
“Cea mai
rapidă cale de a urca de la bază către vârful scării este alinierea cu adevărul
şi cu iubirea.“
-
David R. Hawkins
Prima oară când am văzut Harta Conştiinţei era scrisă de soţul meu cu creta pe o tablă în holul casei noastre. L-am întrebat: “Ce e asta?” şi el a răspuns: “A, asta e Harta Conştiinţei.” Mi-a explicat că a făcut-o pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă lumea. “Fiecare nivel al conştiinţei are propria sa viziune despre viaţă, despre Dumnezeu, propria viziune a sinelui, a emoţiilor şi procesului de evoluţie. Poţi vedea întreaga lume într-un singur grafic. Îţi arată o cale de ieşire din hăul disperării până sus, în starea Iluminării.”
Astfel începe Prefaţa semnată de doamna Susan J. Hawkins, Preşedintele Institutului de Cercetare Spirituală, fondat de Dr. David R. Hawkins şi soţia doctorului Hawkins, cea care l-a sprijinit în tot ceea ce a urmat după desăvârşirea acestei hărţi a conştiinţei.
Dacă aceasta este prima voastră carte despre acest subiect, nu trebuie să vă simţiţi intimidaţi. Harta este un instrument simplu, pe care îl poate folosi oricine şi nu trebuie să fii un geniu ca s-o înţelegi. Următoarele pagini conţin tot ceea ce aveţi nevoie pentru a avansa în viaţă, explicaţii ale modului în care funcţionează lumea, de ce se întâmplă lucruri în felul în care se întâmplă şi cum vă puteţi împlini la maximum potenţialul vostru. Harta poate explica unele dintre problemele de viaţă cu care vă confruntaţi şi, de asemenea, să vă reamintească de cea mai înaltă chemare a voastră. Citiţi şi vedeţi singuri cum se aplică pentru voi.
Editorul acestui volum, Dr. Fran Grace, profesor de studii religioase şi instructor fondator al programului de meditaţie de la Universitatea Redlands din California, este autorul mai multor cărţi, printre care The Power of Love: A Transformed Heart Changes the World (Puterea Iubirii: o inimă transformată schimbă lumea) (2019), dedicată doctorului Hawkins, publicată de Inner Pathway Publishing, organizaţie non-profit pe care a fondat-o în 2008, în acord cu îndrumarea doctorului Hawkins. În Introducerea acestui volum, pe care o semnează, Dr. Fran Grace ne mărturiseşte:
Înainte de a muri Dr. Hawkins, în 2012, l-am rugat pe el şi pe Susan să facă o testare musculară pentru o listă de proiecte viitoare, dacă să fie făcute sau nu. Pe lista aceea era un „abecedar” al muncii sale. Răspunsul a fost afirmativ. Cartea pe care o ţineţi acum în mâini este împlinirea acelei intenţii.
Aceasta este o carte unică în opera sa deoarece oferă cititorului puţin din „aroma” învăţăturilor dr. Hawkins de a lungul mai multor subiecte: o explicare a Hărţii Conştiinţei, legătura noastră cu animalele, evoluţia conştiinţei, dezvoltare personală, leadership-ul iluminat, vindecarea fizică, succesul în afaceri, dependenţa, recuperarea, transcenderea barierelor ego ului, stările înalt spirituale, pentru a pomeni câteva.
Spre deosebire de celelalte cărţi, Harta Conştiinţei expune cititorul la numeroase stiluri de comunicare: stilul lucrărilor publicate anterior, cel conversaţional şi cel al conferinţelor. Conţinutul este extras din toate cărţile sale, din câteva conferinţe şi conversaţii informale. Editarea prezentei cărţi a ţinut să faciliteze înţelegerea cititorului şi să condenseze materialul într un manual elementar. Pentru cititorii noi, cartea este o introducere în opera Dr. Hawkins şi este o edificatoare recapitulare pentru studenţii vechi. Toate calibrările din această carte au fost făcute de Dr. Hawkins şi Susan Hawkins înainte de trecerea lui în nefiinţă în 2012. Calibrarea este un termen pe care Dr. Hawkins l a folosit pentru a desemna folosirea metodei kine¬siologiei în verificarea nivelului conştiinţei (adică, al câmpului de energie) a ceva, în Harta Conştiinţei.
Dincolo de explicarea Hărţii Conştiinţei şi a evoluţiei conştiinţei în general, teme cu o importanţă deosebită în ceea ce priveşte aplicarea practică a învăţăturilor Dr.Hawkins, şi care au fost mai puţin abordate în volumele publicate anterior de Editura Cartea Daath, sunt atât de folositoare prezentei societăţi. Leadership-ul iluminat (sau cum ar putea fi viaţa oamenilor dacă conducătorii ar evolua spiritual), succesul în afaceri, înţelegerea dependenţei şi paşii necesari pentru recuperarea din adicţie ar fi doar câteva dintre subiectele dezvoltate în prezentul volum.
Harta Conştiinţei conţine, de asemenea, mai multe detalii biografice din viaţa şi activitatea Dr.Hawkins, precum şi un Ghid pentru cititor, întrebări pentru studiul în grup.
Cele trei secţiuni ale cărţii – Partea I, Fundamentele; Partea a II-a, Aplicaţii practice; Partea a III-a, Conştiinţa avansată – sunt împărţite în capitole clar definite. Iată Cuprinsul detaliat al cărţii:
PREFAŢĂ 13
Beneficiile aduse de Harta Conştiinţei... 14
Curajul… 15
Speranţa… 16
Depăşirea dificultăţilor… 16
Acceptă ceea ce eşti… 18
INTRODUCERE 21
Despre Dr. Hawkins… 22
Descoperiri… 29
Marea descoperire… 30
Căsătoria cu Susan: Harta Conştiinţei prezentată lumii… 35
Despre această carte… 38
Înţelegerea nivelurilor conştiinţei… 40
Abordarea cărţii… 46
Partea I – Fundamentele… 49
Capitolul 1 – Privire de ansamblu… 53
Înţelegerea calibrării conştiinţei… 53
Baza de date a conştiinţei… 57
Baza ştiinţifică a tiparelor atractoare… 59
Aplicaţii ale atractorilor… 64
Coloanele Hărţii… 65
Întrebări şi răspunsuri… 70
Capitolul 2 – Nivelurile conştiinţei… 77
Nivelul 20 al energiei: Ruşinea… 78
Nivelul 30 al energiei: Vinovăţia… 79
Nivelul 50 al energiei: Apatia… 80
Nivelul 75 al energiei: Durerea/Doliul… 81
Nivelul 100 al energiei: Frica… 81
Nivelul 125 al energiei: Dorinţa… 82
Nivelul 150 al energiei: Furia… 83
Nivelul 175 al energiei: Mândria… 84
Nivelul 200 al energiei: Curajul… 85
Nivelul 250 al energiei: Neutralitatea… 86
Nivelul 310 al energiei: Bunăvoinţă/Disponibilitate… 87
Nivelul 350 al energiei: Acceptarea… 88
Nivelul 400 al energiei: Raţiunea… 90
Nivelul 500 al energiei: Iubirea… 91
Nivelul 540 al energiei: Bucuria… 92
Nivelul 600 al energiei – Pacea… 93
Nivelurile energetice 700‑1000: Iluminarea… 94
Exemple din viaţa cotidiană despre felul în care nivelurile conştiinţei determină comportamentul uman… 95
Corelarea nivelurilor conştiinţei şi problemele sociale… 96
Întrebări şi răspunsuri... 100
Capitolul 3 – Evoluţia conştiinţei… 105
A avea – a face – a fi… 105
Evoluţia de la supravieţuire la iubire… 107
Calibrarea sub nivelul 200… 108
Calibrarea peste nivelul 200… 109
Evoluţia umană… 110
Diferenţele dintre „sub 200” şi „peste 200” ... 112
Consideraţii pentru şapte arii ale vieţii… 116
Intenţia: evoluţia dincolo de cauzalitate… 126
Întrebări şi răspunsuri… 130
Partea a II‑a – Aplicaţii practice… 137
Capitolul 4 – Sănătatea şi fericirea… 141
Corpul se supune minţii… 142
Depăşirea programelor negative… 145
Procesul autovindecării... 148
Paşii pentru autovindecare... 149
Compasiunea faţă de sine… 152
Starea de libertate interioară… 153
Capitolul 5 – „ABC”‑ul succesului în 10 paşi… 157
Pasul 1: Intenţia… 159
Pasul 2: Plăcerea… 161
Pasul 3: Capacitatea de a servi… 162
Pasul 4: Estetica… 163
Pasul 5: Atracţia… 165
Pasul 6: Încrederea… 166
Pasul 7: Nobleţea… 167
Pasul 8: Calitatea… 170
Pasul 9: Împărţirea… 172
Pasul 10: Bunăvoinţa... 173
Practici zilnice pentru success… 176
Alinierea busolei… 177
Capitolul 6 – Eliberarea de dependenţe 179
Adevărul despre adicţie… 180
Câmpurile de energie şi adicţia… 181
De ce să renunţi la o adicţie?... 184
Procesul care se petrece în conştiinţă în perioada de recuperare… 185
Cei 12 Paşi: eliminarea blocajelor… 189
Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi… 190
Puterea vindecătoare a unui grup iubitor… 195
„A obţine prin osmoză”… 196
Recunoştinţă, graţie şi serenitate… 197
PARTEA A III‑A – Conştiinţa avansată… 199
Capitolul 7 – Transcenderea barierelor înspre conştiinţa superioară... 203
Voinţa spirituală... 203
Rolul Graţiei ... 205
Experimentatorul: prova ego‑ului… 207
Dualităţile ego‑ului: atracţii şi aversiuni… 210
De la Ruşine la Mândrie… 226
De la Curaj la Extaz … 230
Calea renunţării… 232
Capitolul 8 – Adevărul spiritual, învăţători şi învăţături… 235
40 de caracteristici ale învăţătorilor integri şi ale învăţăturilor integre… 235
Educaţia spirituală… 240
Experienţa mistică… 245
Stări divine…248
Întrebări şi răspunsuri… 252
Capitolul 9 – Ghid pentru aspiranţii spirituali… 263
Direcţia spirituală… 265
Întrebări şi răspunsuri… 266
Cele mai valoroase calităţi şi atitudini ale aspirantului spiritual… 270
12 Adevăruri Spirituale… 270
14 Principii Spirituale… 272
Întrebări şi răspunsuri… 280
Concluzii – Esenţa Căii… 287
Unelte simple şi de mare valoare pentru călătoria spirituală… 288
ANEXA A – CALIBRAREA CONŞTIINŢEI… 291
Istorie şi metodologie… 291
Tehnica de testare… 292
Folosirea procedurii de testare în acest studio… 296
Discrepanţe… 298
Limite… 299
Descalificări… 299
ANEXA B – LISTE DE CALIBRĂRI PENTRU ASPIRANŢII SPIRITUALI… 301
Nivelul calibrat al unor învăţători şi al unor scrieri din palierul 600… 303
Nivelul calibrat al unor învăţători/învăţături din palierul 700... 304
Nivelul calibrat al unor învăţători şi scrieri situate peste nivelul 850… 305
Practici şi experienţe spirituale… 305
Practici... 306
Experienţe . 307
NOTE BIOGRAFICE ŞI AUTOBIOGRAFICE… 311
GLOSAR… 325
RESURSE PENTRU CONTINUAREA STUDIULUI... 335
GHID PENTRU CITITOR… 337
Volumul are 352 de pagini şi vă aşteaptă să-l parcurgeţi!
Alte fragmente: aici
Produse asemănătoare
Tags: nivelurile conştiinţei, adicţie, recuperare, succesul în afaceri, evoluţia conştiinţei, vindecare, spiritual, Harta Conştiinţei, David R. Hawkins