Evoluţia
conştiinţei
Explorarea nivelurilor conştiinţei şi deblocarea potenţialului spiritual
După, Progresul spiritual, iată şi cel de-al doilea volum din seria “Seminarii 2002”. Acesta conţine transcrierile seminariilor ţinute de Dr. Hawkins în lunile martie şi aprilie ale anului 2002.
Dedicat transcenderii opozițiilor și poziționalității, acest seminar pune accentul pe definirea şi înţelegerea ego-ului în contextul evoluţiei omului şi a conştiinţei. Cartea debutează cu clarificări importante referitoare, la nivelurile conştiinţei, la Harta Conştiinţei® creată de Dr. Hawkins şi publicată în prima sa carte, Putere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman.
Capitolul 1, intitulat
“Harta Conştiinţei® şi societatea”, începe astfel:
“Dacă am hotărât să
oferim această serie de 12 seminarii, atunci voi spune tot ce am de spus şi
apoi mă voi putea odihni în pace în lumea de dincolo. Nu vreau să spun în
ultima clipă, “Oh, Doamne, am uitat să le spun despre asta!”. Aceasta este o
regulă bună, ştiţi, pentru deciziile spirituale, şi anume pentru ce vrei tu să
fii responsabil pe patul de moarte - asta este. Îmi amintesc că am luat o serie
de decizii în viața mea deoarece ultimul moment este într-adevăr o confruntare.
Într-un fel, fiecare
seminar este complet prin sine însuşi, dar ceea ce scoate în evidenţă este
diferit. Vom avea sesiuni de întrebări și răspunsuri pe tot parcursul
seminarului.
Vom evidenţia modul în
care se aplică Harta Conştiinţei®: ce este harta, ce este lumea, apoi cum se
corelează aceasta, în general, la întregul câmp al conştiinţei. Ştiţi, din
scrierile mele, conştiinţa poate fi definită aproximativ ca fiind liniarul şi non-liniarul,
liniarul fiind ego-ul, lumea formei, a definiţiilor, a ceea ce este temporal, a
ceea ce lumea crede a fi Realitatea. Dacă le comparăm – şi acesta este doar un
punct de percepere – liniarul nu este un nivel diferit. Dar, în comparaţie cu
neliniarul, care nu este definibil ca formă, este considerat de un mare procent
al lumii ca fiind ireal şi, în mod clasic, este definit ca spiritual. Harta
Conştiinţei® face legătura între cele două.”
Structurat în două
părţi, Partea I - Nivelurile conştiinţei: consecinţele şi Partea a
II-a - Poziţionalitate şi dualitate: transcenderea opoziţiilor, volumul are
şase capitole.
Titlurile celorlalte capitole
sunt:
Capitolul 2: Puterea
iertării
Capitolul 3: Stările
iluminării şi stările divine
Capitolul 4: Natura
conştiinţei
Capitolul 5: Intenţia
spirituală şi angajamentul
Capitolul 6:
Observarea nivelurilor conştiinţei
Teme importante şi
clarificatoare atât pentru aspirantul spiritual familiarizat cu lucrările Dr.
Hawkins, cât şi pentru cititorul care ar intra în legătură cu Dr.
Hawkins pentru prima oară. Ca de obicei, Dr. Hawkins expune informaţii valoroase
şi, aşa cum şi spune, “Simpla audiere a anumitor informații are deja un efect
transformator. Doar faptul că le auzi, doar să știi că nu trebuie să te lupți
cu ego-ul tău, să-l învinovățești, să te simți vinovat din cauza lui, să ajungi
în iad din cauza lui…” (din Capitolul 1)
“Motivul pentru care
scriu cărți este acela de a clarifica lucruri care sunt evidente – Evidente cu
„E” mare şi nu evidente cu „e” mic. Așadar, scopul acestor 12 seminarii este de
a consolida ceea ce se știe deja, astfel încât să nu fie interpretat greșit mai
târziu, de a consolida ce este cunoscut cu un astfel de bastion de explicații,
demonstrații și clarificări încât să nu poată fi înțeles greșit.”
(din Capitolul 3)
Stilul oral este
păstrat şi în acest volum, astfel aducându-ne mai aproape de ceea ce a însemnat
să fii în prezenţa lui “Doc”.
Alte câteva citate:
“Nivelul conștiinței este determinat de meritul karmic, aparent de meritul karmic, care reprezintă totalitatea, ansamblul deciziilor spirituale ale voinței spirituale. Voința spirituală este sursa centrului din care evoluați spiritual. Centrul din care porniți pentru munca voastră spirituală este voința spirituală. Voința spirituală este cea care determină karma, și nu neapărat acțiunile. „Acest lucru este adevărat, rezistă.” (Adevărat.) Așa este. Voința spirituală. Deci, vedeți că sentimentele și emoțiile voastre oscilează în sus și în jos pe această scală tot timpul, dar asta nu vă schimbă intenția. Intenția voastră este un lucru destul de deliberat.” (din Capitolul 2)
“Un învățător îți
poate fi de folos într-un anumit interval. Învățătorii apar în diferite momente
ale vieții tale datorită impulsului tău karmic, datorită locului în care te
afli. Ceea ce are semnificație pentru tine la un nivel, s-ar putea să nu aibă
la altul. E ca și cum ai compara merele cu portocalele.” (Capitolul 3)
“Înţelegem că nu există așa ceva precum opozițiile – că o opoziție este un construct creat de o poziționare arbitrară. Poți alege să numești acest nivel „bogat”, iar pe acesta „sărac”. De aceea statisticile guvernamentale – ştiţi voi, procentul de săraci sub pragul sărăciei – depind de nivelul la care stabilești pragul sărăciei, înțelegeţi ce vreau să spun? Și toate acestea sunt o chestiune de multe gradări, de așteptări… Atunci, nivelul la care stabilești pragul sărăciei decide ce procent din populație se încadrează în această categorie.” (din Capitolul 4)
“Toate nivelurile
inferioare de conștiință au propria lor recompensă. Modul în care le depășești…
nici nu trebuie să depășești acele niveluri de judecată. Tot ce trebuie să faci
este să transcenzi, să spui „nu” recompensei. Și, pe măsură ce renunți la recompensă,
ele dispar. Când nu mai simți satisfacție în a-i băga degetul în ochi cuiva,
încetezi să mai faci asta, pentru că aia îţi aduce satisfacţie: „Ia de-aici!”
Deci, oameni buni, ego-ul, de ce este dependent ego-ul? Acesta este un moment
important în istorie. Ego-ul este dependent de satisfacția pe care o obține din
pozițiile sale. Asta îl menține în existenţă.”
“Ego-ul persistă
pentru că este dependent de satisfacția pe care o obține din pozițiile sale. Să
vedem dacă este corect. Nu l-am numit niciodată „dependent” până acum. „Ego-ul
este dependent de satisfacția pe care o obține, rezistă.” (Adevărat.) Uau! Da. Este
dependent. Hei, cu toții suntem dependenți de ego! Ego-ul este dependent de
satisfacția pe care o obține din lucruri.”
„Scopul vieții umane, așa cum o cunoaștem pe această planetă, este în primul rând unul purgatorial, rezistă.” (Adevărat.) Uau! Nu trebuie să-ți faci griji pentru purgatoriu, ești deja acolo!” (din Capitolul 5)
“Așadar, indiferent de nivelul la care te afli, acesta are propriile sale provocări. Provocarea ta ar putea fi să-ți ierți soacra și să o iubești, indiferent de situație, chiar dacă este o „știi tu ce”. Ei bine, schimbarea aici, desigur, este să-ți schimbi percepția asupra ei și experiența ta cu ea. Angajamentul tău spiritual este disponibilitatea de a o vedea diferit și de a ierta, și de a înceta să personalizezi situația și să vezi că ea este așa pentru că așa este ea. Nu din cauza ta este ea așa, ci pentru că așa este ea. Este dificil să încetezi să mai iei totul personal și să te pui în centrul a tot ceea ce se întâmplă în această lume.” (din Capitolul 6)
Caracteristici carte:
Număr de pagini: 238
Format: 15x23 cm
ISBN: 978-606-8597-27-0
Disponibil cu precomandă şi o reducere de 30% până la finalul lunii iunie.
Tags: constiinta, evolutie, ego, id, ego, lumea, nivelurile constiintei, societate, evolutia vietii, natura constiintei, transcederea opozitiilor

