"După ani şi ani – povestiri din spatele scenei" de Adrian Ordean
"E clar că viaţa din spatele scenei nu e doar de culoare roz. Se poate asemui foarte uşor cu aurora boreală sau cu un curcubeu după ploaie. Poate că e un risc să investighezi spatele cortinei, dar, până la urmă, aflarea adevărului merită să-ţi asumi riscul. Şi ştiu că oamenilor le place asta. Jurnalismul muzical a dispărut oricum… cine să mai vorbească despre muzică, mai ales despre culisele ei?
E clar că am făcut în viață lucruri bune şi probabil şi rele. Dar dacă am greşit şi am vorbit prostii în anumite situaţii, m-am rugat la Dumnezeu să mă ierte."
Adrian Ordean, Februarie, 2021
Prefaţa #dupaanisiani
SUNT DEOSEBIT DE ONORAT că pot, în câteva rânduri, să fac o caracterizare a unui compozitor cum este Adrian Ordean.
În cursul unei vieți, un compozitor poate fi fericit atunci când compune un cântec care devine șlagăr, dar atunci când numărul acesta este de ordinul zecilor sau chiar al sutelor, atunci acest compozitor intră definitive în inima și conștiința publicului, a specialiștilor, a istoriei muzicale naționale de gen. Adrian este unul dintre aceștia.
Hărăzit de Dumnezeu și de părinții lui cu un talent „cu carul“, Adrian s-a impus în peisajul componistic printr-o varietate stilistică de invidiat, contribuind la îmbogățirea patrimoniului muzical românesc. De la melodii pop, la cele rock, R&B, dance etc, de la melodii lente la cele ritmice, de la balade la piese hard-rock, de la piese instrumentale la musicaluri, compozițiile lui Adrian sunt la fel de originale, de proaspete și de actuale, scrise cu rar talent și profesionalism.
Nu întâmplător o serie de formații vocale cunoscute și soliști, adevărate vedete ale genului, s-au lansat și au rezistat în timp cu ajutorul compozițiilor sale.
Fiind un ghitarist de excepție, un bun cunoscător al armoniei muzicii și al formei muzicale, al experienței de șef de orchestră, și-a folosit aceste talente și cunoștințe în momentul orchestrării pieselor. De aceea, orchestrațiile lui devin un corolar al compozițiilor pieselor respective. De altfel, Adrian Ordean a armonizat sau orchestrat piesele a mai multor compozitori cu care aceștia se pot mândri.
Calitatea și valoarea compozițiilor lui nu se află doar în aprecierea marelui public, ci și în aprecierea juriilor de specialitate care nu de puține ori i-au acordat compozitorului multe și importante premii în tot atâtea festivaluri și concursuri.
Mulți din lumea muzicii cunosc și valoarea de inginer de sunet al acestui compozitor.
Toate aceste calități pentru care mulți confrați sunt invidioşi, pe bună dreptate, mă îndreptățesc să-l consider pe Adrian, o mare personalitate în domeniul muzicii românești.
În încheiere vreau să spun că rareori am întâlnit în lumea muzicală un OM cu un caracter atât de nobil și de generos.
Marius Ţeicu
Compozitor
În numărul 446 al revistei de cultură Tribuna, a apărut această cronică a cărţii “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei”, un articol ce poartă semnătura poetului şi criticului literar Adrian Lesenciuc. Titlul este şi una din importantele concluzii pe care domnul Lesenciuc le inserează cu claritate.
“Cartea lui Adrian Ordean, scrisă cu dezinvoltură, cu umor, cu aparentă așezare a interpretării în spatele factualității biografice, este o provocatoare întâmplare pentru cei care au găsit în ritmurile rock o expresie a manifestării propriei libertăți. Nu întâmplător, Adrian Ordean inserează pe parcursul lucrării mențiuni aparent irelevante, în esență de o profunzime a analizei cum numai un om care și-a dedicat întreaga viață muzicii și libertății promise o putea face.”
“Dar esența cărții nu este aceasta. Biografismul firesc într-o carte de memorii este doar proiectul de arhitectură a lucrării. Constructul se bucură – și de aici transpare al doilea registru al lecturii – de expresia unor valori și principii și de racordarea culturii la acestea, care nu pot fi nicidecum neglijate, abandonate, omise. Aceasta este concluzia unei aparente radiografii a fenomenului muzical românesc al ultimilor 50 de ani, în esență al unei analize de profunzime, în străfundurile unei mișcări firești de aducere în prim-plan a umanismului.”
“Această adâncime a cărții este cea care trebuie adusă în prim-plan. Aveam nevoie și de radiografia fenomenului muzical românesc, dar învățăturile lui Adrian Ordean, de o profunzime remarcabilă, trebuie transmise și rostite spre a nu rămâne în superficialul cotidian, în clouds. Evident, în prima cheie de lectură, cu intarsiile de texturi diferite ale celor care l-au cunoscut sau măcar au încercat să-l înțeleagă pe Adrian Ordean, în textul de o coerență discursivă remarcabilă, organizat mai degrabă după un parcurs al implicării decât după unul cronologic, cartea se citește ușor. Am râs în hohote la întâmplările cu cei sosiți să înregistreze la studioul lui Ordean sau la aventurile lui Leluț Vasilescu, toboșarul trupei Compact. Am urmărit cu atenție un parcurs al unei vieți muzicale pe care am zărit-o sporadic din cealaltă parte, a publicului. Dar am rămas impresionat de profunzimea radiografiei vieții culturale românești a ultimilor ani. Autobiografia lui Adrian Ordean se așază firesc alături o serie de biografii ale marilor nume ale rockului. Dar, mai mult decât acestea, această autobiografie se relevă a fi o cale prin care autorul ei predă cea mai frumoasă lecție despre libertate și despre valori într-un spațiu cultural închis o bună bucată de vreme în spatele ideologiilor.”
Adrian Lesenciuc
Mulţumim domnului Adrian Lesenciuc şi revistei Tribuna!
Milioane de români au îndrăgit şi încă mai fredonează cu mare drag cântecele formaţiilor care au făcut cu adevărat istorie într-o istorie comunistă şi post-comunistă a muzicii româneşti. Posibil să nu fie chiar de ordinul milioanelor numărul celor care ştiu că cele mai multe hituri sau şlagăre, cele mai multe dintre cântecele pe care le-au iubit, au fost compuse de Adrian Ordean. Uneori doar muzica, alteori şi textul, ansamblul acesta care aduce încântare ascultătorului, s-a născut din inima şi mintea omului atât de modest, cel care a făcut din pasiunea lui pentru muzică crezul vieţii sale. Un exemplu este chiar piesa cu care am ilustrat fragmentele înregistrate şi adunate în clipul de mai jos. Fragmente şi fragmenţele de la înâlnirea din Grădina BIS Teatru, din 24 iunie. Piesa “Mă voi întoarce”, al cărui titlu a fost subtil înlocuit de public cu un vers al refrenului, “După ani şi ani”, aparţine lui Adrian Ordean. Muzica şi textul şi chitara, da, inconfundabilul sunet al chitarei lui Adrian Ordean dăinuie “după ani şi ani”.
Multe povestiri din cariera sa, din viaţa celui mai prolific compozitor român, pot fi citite în cartea “După ani şi ani – povestiri din spatele scenei”. Scrisă de el însuşi, fără ajutorul niciunui “ghost writer”, a unui scriitor care scrie pentru cel al cărui nume va apărea pe copertă ca autor, cu sinceritate dar şi umor, dezvăluindu-şi astfel şi acel mascat talent de povestitor, cartea de memorii a lui Adrian Ordean ar putea fi considerată şi un manual de viaţă, cu atât mai mult pentru cei care fac sau studiază muzica în prezent.
Nu am o fotografie împreună cu autorul Adrian Ordean deoarece dumnealui a trebuit să plece la întâlnirea de dinaintea Festivalului Internaţional HermannstadtFest, festival al cărui preşedinte este şi care începea a doua zi dimineaţă. Şi eu ar fi trebuit să fiu acolo, fiind membru al juriului Secţiunii “Remember”, numai că a trebuit să rămân în Grădina BIS Teatru mult după încheierea “exerciţiului de coerenţă” care a durat mai mult decât preconizasem, mai mult de o oră şi jumătate. Iată alte câteva fragmente de la Sibiu:
Lansarea din 12 martie 2021 (integral):
mai multe fragmente din carte in
https://carteadaath.com/
Tags memorii, adrian ordean, carte, lansari