NOUA POLITICĂ DE COOKIES UE

Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru a permite să funcționeze corect și pentru a ne permite să vă oferim un serviciu mai bun. Dacă sunteți mulțumit cu acest lucru vă rugăm să faceți clic pe butonul "Continuare" pentru a trece la site-ul web. Dacă doriți să aflați mai multe despre cookie-uri vă rugăm dați clic aici

Puterea spirituală a empatiei

Puterea spirituală a empatiei
Autor: Cyndi Dale
Codul produsului: emp
Disponibilitate: În stoc
Preț: 28.00LEI
Fără TVA: 26.67LEI
Cantitate:     - SAU -   Adaugă la Wish List

Descoperiţi-vă abilităţile empatice native alături de ghidul dumneavoastră, Cyndi Dale. 

Această carte este ca un curs în care veţi învăţa cum să folosiţi empatia pentru a avea relaţii mai bune şi pentru vindecarea voastră sau a altora. 
Puterea spirituală a empatiei prezintă într-un mod accesibil empatia, această abilitate deseori nerecunoscută, deşi este un dat natural. Veţi descoperi ce este empatia, cum funcţionează şi multele feluri în care se manifestă. Empatia vă ajută să dezvoltaţi legături mai profunde cu cei dragi, foloseşte tehnici specifice pentru scanarea şi filtrarea informaţiilor şi oferă informaţii despre modalităţile prin care puteţi depăşi dificultăţile cu care are de-a face un empat. Prin puterea empatiei vă veţi transforma modul de viaţă şi vă veţi conecta mai bine cu lumea din jurul vostru. 

Autoare a 15 cărţi publicate sub formă tipărită, e-book sau audio-book, Cyndi Dale este un autor recunoscut internaţional, speaker, vindecător şi consultant în domeniul afacerilor şi este preşedintele companiei Life Systems Services care a oferit cursuri de pregătire pentru mai mult de 35.000 de clienţi din Europa, Asia şi America.

Fiecare capitol din cartea Puterea spirituala a empatiei incepe cu un citat. Capitolul 1 incepe cu acesta:
"Prietenul care poate sta lângă noi în linişte atunci când suntem într-un moment de disperare sau confuzie, care poate sta cu noi într-un moment de suferinţă şi pierdere ireparabilă, care poate accepta să nu ştie, să nu poată vindeca, să nu poată alina, privind împreună cu noi realitatea lipsei noastre de putere, acela este un prieten căruia îi pasă.” 
Henri J. M. Nouwen – The Road to Daybreak

"Se pare că atunci când în mod empatic recunoaştem stresul în altă persoană şi căutăm să-i uşurăm situaţia, şi valorile hormonilor de stres din noi înşine scad. Sistemul nostru imunitar creşte şi suntem mai păziţi de infecţii virale severe, avem un ritm cardiac mai bun, o tensiune mai bună, niveluri scăzute de colesterol şi valori bune ale altor indicatori importanţi pentru sănătatea organismului nostru. Empatia aplicată – a face acţiuni bazate pe percepţiile empatice – nu are decât efecte benefice asupra imunităţii, nivelului de stres şi speranţei de viaţă." 

“Adânc, în sinea noastră, mulţi dintre noi ne simţim izolaţi şi singuri. Suntem împachetaţi  în pielea noastră, separaţi prin experienţă şi ne simţim înfăşuraţi în unicitatea noastră. Dar corpul însuşi, care pe mulţi dintre noi ne face să ne simţim individualizaţi şi uneori înstrăinaţi, este echipat biologic şi energetic  pentru a se putea conecta. Prin neuroni speciali şi datorită forţelor spectrului electromagnetic suntem echipaţi pentru a face legătura cu multele lumi de lângă noi, sfere de influenţă atât vizibile cât şi invizibile. Suntem “codaţi” pentru empatie şi croiţi pentru a împărtăşi informaţii prin mijloace non-fizice.”

Fragmente din Introducere

Când suntem presaţi să definim sau să descriem empatia, cei mai mulţi dintre noi vor încerca s-o descrie dintr-o perspectivă unidirecţională: un mod de a ne imagina cam prin ce trece o persoană şi mai ales ce simte ea. După zeci de ani de cercetare şi practică în calitate de consilier şi autor intuitiv, scriind despre medicina energiei subtile şi aplicaţiile darurilor noastre spirituale şi intuitive, am descoperit că atunci când vine vorba despre empatie,  încercăm să înţelegem şi să aprofundăm acest subiect în mod eronat.

Înainte de a îndrepta conceptele greşite este important să subliniez faptul că empatia a fost subiect al cercetării şi contemplării pentru mulţi oameni străluciţi, de la psihologi şi experţi neurologi până la sfinţi şi vindecători. Unul dintre asemenea autori contemporani  şi un profesor care a contribuit foarte mult în acest sens este Daniel Goleman, Ph.D, a cărei muncă va fi discutată pe scurt în Partea I. Diferenţiind empatia cognitivă, de cea emoţională şi de ceea ce el numeşte atenţie empatică, Goleman a deschis noi uşi conştienţei faţă de aceste capacităţi înnăscute. Totuşi, în ciuda acestor insight-uri importante pe care el şi alţi gânditori le-au oferit pentru înţelegerea empatiei, este mai degrabă înţeleasă ca o capacitate decât ca o colecţie de daruri. În munca mea am ajuns să descopăr că empatia merge mult dincolo de înţelegerea simplistă pe care cei mai mulţi dintre noi o acceptăm. Empatia cuprinde gândurile, percepţiile, senzaţiile şi aproape orice alt fel de conştienţă pe care suntem binecuvântaţi s-o manifestăm, inclusiv abilităţile speciale şi se extinde nu doar la alte persoane, dar şi la grupuri, la animale, plante şi chiar obiecte ale naturii. Din punctul meu vedere, când abilităţile noastre empatice sunt complet dezvoltate, aceasta implică un set de abilităţi spirituale multidimensionale care operează cu putere la nivelul corpului subtil. Şi când este implicată această putere, atunci devenim capabili să înţelegem şi să facem conexiuni la niveluri profunde.

Cu alte cuvinte, “empatia” este etichetată ca şi cum am şti ce este ea, dar este atât de mai mult decât poate fi definit în dicţionar sau chiar într-un întreg manual de psihologie!  Empatia include dar şi transcende psihologia. Bineînţeles, la cel mai profund nivel, cunoaştem deja frumuseţea  empatiei – dincolo de orice descriere sau definiţie a ei – iar această carte vă va face cunoştinţă din nou cu capacitatea voastră empatică înnăscută, în moduri care s-ar putea să transforme felul în care vă vedeţi şi vă trăiţi viaţa.

 

Empatia şi abilităţile parapsihice (metafizice)

Cheia pentru descătuşarea puterii empatiei este înţelegerea tuturor nivelurilor sale, a celor care sunt disponibile pentru voi, inclusiv cele considerate parapsihice sau esoterice. Multe persoane care activează în domeniile esoterismului folosesc termenul de clar-empatie, ceea ce înseamnă o simţire clară referitoare la o aptitudine ce-ţi permite să simţi şi să fii conştient, să trăieşti gândurile, emoţiile şi simptomele altor persoane. Dar modul în care înţeleg şi experientizez eu aceste lucruri mă determină să afirm că empatia este mult mai multidimensională decât presupune acest termen. Empatia implică un întreg set de energii subtile sau abilităţi psihice şi, de asemenea, aptitudinile recunoscute în mod obişnuit cum ar fi, de exemplu, aptitudinea de a fi pur şi simplu prezent şi de a asculta. Pentru mine, această umbrelă, acest cuvânt, “empatie”, este mult mai plin de înţelesuri deoarece cuprinde întregul spectru al experienţei empatice, atât cea subtilă, cât şi cea comună, des întâlnită în lume. La fel cum se întâmplă şi cu alte cuvinte care au o mare însemnătate pentru noi, cum ar fi “iubire” sau “afecţiune”, acestea reflectă mai multe niveluri ale unei experienţe bogate, trăite cu toată inima. În cazul empatiei, această experienţă este conectarea

"Empatia este total dependentă de corpurile noastre materiale aşa cum veţi înţelege din următorul capitol. Aceasta înseamnă că angajându-ne empatic, ne angajăm complet cu toate aspectele fizice ale vieţii noastre."

"Empatia este marele conector. Este podul care ne readuce aproape, aproape de noi înşine, de alţii şi de Divin în toate formele sale. Indiferent cât de multă  suferinţă personală sau colectivă ne-au ţinut separaţi, empatia ne poate aduce din nou împreună. În esenţă, cred că empatia este singurul şi cel mai important vehicul pe care îl avem la dispoziţie pentru a accesa iubirea pe această planetă. Este codată fizic în noi şi noi ne conectăm emoţional cu ea. Felul în care folosim acest vehicul depinde de sistemul credinţelor noastre şi de capacităţile mentale. Totuşi, el ne permite să oglindim Marele Spirit."

Empatia: poezia sufletului

Ca orice persoană pe care am întâlnit-o, şi tu ai “vânătăile” tale, una sau două cicatrici dobândite din poveştile tale de dragoste. Cu toţii am trăit totul, inclusiv cea mai mică ezitare în a ne conecta cu cineva, ezitare izvorâtă dintr-o profundă frică de a iubi şi de a fi iubiţi. Limitaţi de momentele de ruşine, respingere şi pierdere, şi bine încărcaţi de îndoială cu privire la cât de merituoşi suntem ca fiinţe umane, mulţi dintre noi ne-am descoperit a fi înspăimântaţi de iubire, speriaţi să mai facem o legătură cu lumea care are nevoie de noi. 

Poezia sufletului este legătura compasională. Aşa cum urmează să descoperiţi, harurile empatice încurajează calităţile conectării şi ale legăturilor care ne permit să tindem către noi înălţimi ale iubirii. Astfel  ele promovează scopul nostru spiritual ultim care este învăţarea iubirii. Vă invit să mergem dincolo de sinele individual şi să trăim experienţa bucuriei ce apare dintr-o mai mare apropiere cu toate cele ale vieţii. 

Fragmente din Capitolul 1

Harurile extraordinare şi abilităţile pe care le foloseşti (conştient sau nu) când ai asemenea experienţe îţi oferă căile prin care poţi şti ce se petrece în mediul din jurul tău, nu doar cu oamenii, dar şi cu animalele, alte fiinţe, obiecte, plante, planete şi chiar energii şi entităţi de dincolo de timp. Iar modurile în care foloseşti aceste daruri în perceperea lumii din jurul tău este un factor important care determină stilul tău empatic. Aşa cum am menţionat în Introducere, am identificat şase tipuri sau stiluri diferite. Vei afla mai multe despre acestea în Capitolul 4.

                Vei afla că unii dintre noi folosesc doar una sau două dintre abilităţile empatice, alţii folosesc mai multe, dar noi toţi avem aceste haruri. Suntem cu toţii “cablaţi pentru sunet”, “sunetul” fiind cântecele şi senzaţiile universului. Când îţi vei face timp să explorezi lumea invizibilă şi sensibilă din viaţa ta, ceea ce vei descoperi va face o mare diferenţă în trăirea ta empatică. Poţi alege să-ţi dezvolţi în mod conştient stilurile empatice sau doar pe cele mai puternice. Poţi învăţa să le stăpâneşti pe toate pentru binele tău. 

 

Scrie o recenzie

Numele vostru:


Recenzia voastră: Note: HTML nu este interpretat!

Evaluare: Proastă           Bună

Introduceți codul în căsuța de mai jos:



Editura Cartea Daath © 2019