Călătoria sufletelor şi Destinul sufletelor au fost primele cărţi publicate de Editura Cartea Daath. Au apărut în anul 2004 şi de-atunci continuă să fie căutate. Studiile de caz pe care le prezintă psihoterapeutul Michael Newton reprezintă dovezi ale vieţii de după moarte şi nu numai. Cea mai spectaculoasă descoperire pe care a făcut-o autorul nu a fost regresia într-o viaţă anterioară care, de regulă, are legătură cu cea prezentă a clientului, ci descoperirea spaţiului dintre vieţi. Acest spaţiu este organizat aproape la fel ca pe Pământ, sufletele învaţă acolo cum să trăiască experienţele în trupuri şi în medii mult diferite de cele „de Acasă”.
După succesul primei cărţi, Michael Newton a înţeles că, indiferent cât de sceptic era el însuşi, informaţiile acestea erau mult aşteptate de oameni, aşa că a purces la alcătuirea celei de-a doua cărţi, Destinul sufletelor. Informaţii despre felul în care sufletele îşi aleg experienţele pe Pământ, despre sufletele partenere, despre destinul ales, despre ghizii spirituali şi despre calificările pe care le obţin sufletele în spaţiul dintre vieţi au explodat în lumea hipnoterapeuţilor, astfel că Michael Newton a fost nevoit să creeze o şcoală pentru cei doritori să încerce metoda lui de regresie hipnotică.
Astfel, in anul 2004 publică Viaţa dintre vieţi, o a treia carte ce completează trilogia studiilor de caz referitoare la spaţiul, lumea, universul, viaţa de dincolo de viaţa corpului uman, experienţa acelei părţi din noi care nu moare.
Extrase video:
Destinul sufletelor - sufletele pereche
Destinul sufletelor - evolutia colectiva a sufletelor
Destinul sufletelor - ce este sufletul
Calatoria sufletelor - traumele si imaturitatea sufletelor
Calatoria sufletelor - trecerea prin tunel
Viata dintre vieti - supraconstienta.
Transportul este gratuit
Produse asemănătoare
Tags: calatoria sufletelor, destinul sufletelor, viata dintre vieti, michael newton, colectie de autor, hipnoza regresiva, organizarea sufletelor