Anotimpurile cuvintelor

Alcătuit din poezii şi poeme scrise în ultimii cinci ani, volumul Anotimpurile cuvintelor îşi prezintă cele cinci părţi astfel: 

I. Întotdeauna primăvara

II. Cioplite din vară

III. Alunecând prin toamnă

IV. Vechi strigăte mute

V. Anotimpul timpului

Cuvintele, actorii principali fără de care nicio trăire nu s-ar fi putut aduna, îşi caută un timp şi un ritm al lor pe tot parcursul acestei călătorii a cărei destinaţie pare a fi descoperirea vieţii poeziei. 

Timpul se răspândeşte în fotograme ale trăirilor - clipe de viaţă surprinse în contextul unei prozodii ce aminteşte, pe alocuri, de începuturile poeticii. Clasicele sale anotimpuri sunt transformate, aşa cum reflectă şi titlurile părţilor acestui volum, descoperindu-se dispariţia iernii şi apariţia unui nou anotimp, cel de-al cincilea, Anotimpul timpului. 

Ritmul nu poate fi despărţit de izvorul din care se naşte – experienţa directă a vieţii, de cele mai multe ori privită din contextul naturii. Şi, precum orice trăire, nu se poate încadra în tipare izbucnind fie în finalul vreunei poezii, fie chiar în mijlocul vreunui poem, cel mai bun exemplu fiind cel mai lung poem din volum, Poem cioplit din vară (netocmit).

Mărturisile de la începutul volumului ne avertizează despre caracterul personal al poeziei, dar mai ales despre sonoritatea şi calapodul muzical în care s-au turnat cuvintele autoarei Daniela Marin: 

Sunt poezii care se transcriu pe sine.

Sunt poezii care povestesc şi poezii care fotografiază, poezii care filmează şi poezii care pictează.

Sunt şi poezii care cântă, împingând scribul să-şi ascută auzul. 

Sunt poezii viaţă pentru că viaţa este o poezie. Uneori.

Cu o valoare de aparent motto, paragraful de mai sus nu este decât o introducere pentru următoarele patru pagini ale volumului - Scurtă scrisoare pentru cititorul grăbit - al cărei început este:

“Cu parcul am împărtăşit multe. Şi cu marea, e adevărat, dar cu ea m-am întâlnit mai rar. 

Nu sunt fotograf. Atunci când mi-am amintit, am şi fotografiat - cu telefonul mobil. Trebuie să-ţi aminteşti că timpul se măsoară în cadrele experienţelor care te cresc. E ca şi cum i-aş cere unei picături de ploaie scufundate în mare să-şi amintească de vremea când era o părticică dintr-un nor. Nu cred că ar avea mai mult decât un sentiment, o senzaţie că, undeva, cândva, a fost parte dintr-un întreg, dintr-o altă lume. 

Să-i ceri unui sunet să-şi amintească de toate trăirile, de câte ori a vibrat în spaţiul manifestărilor? Cum ai putea? Sunetul pare că se pierde în spaţiu. În realitate, devine una cu el. Devine însuşi spaţiul. 

M-au urmărit sunetele în poemele acestea. S-au aranjat în acorduri de rime de care nu am avut cum fugi. Am ales să nu mai scriu până când nu voi fi scăpat de rime. Nu a fost cea mai potrivită alegere. Nu am scăpat nici azi. Nu te lăsa vrăjit de dansul sunetelor. Ar putea fi doar o horă a ielelor.”

Cele 52 de poeme sunt însoţite de fotografiile autoarei. 

“Culorile pe care le vedem sunt atât de personale. De aceea am ales să transform imaginile fotografiate într-o impersonală îmbinare de alb şi negru. (Este ceva impersonal în experienţa trăirii, în viaţa omului? Mă îndoiesc.) 

În plus, am reuşit să pierd multe din fotografiile din memoria telefonului. Am şi scris o poezioară pe care, însă, nu am inclus-o în acest volum. Dacă mă gândesc încă o secundă, aş putea să ţi-o dăruiesc aici, în această scrisoare. 

Pieritoarele imagini

Într-un aproape colţ în care Edison nu se-ntindea,

nici raza nu avea tangenţă cu nemulţumirea mea,

într-un aproape întuneric smintit de-atâţia pixeli ţipători

zvârliţi de monitorul mare şi-ntronat ca împărat

orbită poate chiar de prea multa lucrare,

atins-am alt ecran, unul mai mic şi vorbitor, de-atâtea ori mângâietor

de alte multe ori tulburător. Şi uite cum neantul îmi cuprinse mult peste-o mie de fragmente colorate

tablouri şi portrete ale vieţii înşirate 

în clipe înrămate 

în mega-spaţii-nghesuite trăiri făr’de cuvinte

dovezi palpabile dar, 

iată, 

pieritoare. 

Memoria rămase nudă.

Ba chiar şi vidă precum spaţiul în care se retrage timpul netrăit.

Indiferentă la mulţimea de atingeri cu care încercam s-o regăsesc,

memoria rămase goală în aşteptarea timpului prezent.

Volumul Anotimpurile cuvintelor are 156 de pagini, în formatul 19x19 cm.

ISBN 978-606-8597-24-9