hourglass
Adoptarea atitudinii pozitive

Adoptarea atitudinii pozitive

  • 11 April, 2020
  • 1244
  • 0

Puterea de a adopta atitudini pozitive în locul celor negative depinde de voinţă. Invocarea ajutorului divin are drept rezultat un proces transformativ ce devine mai puternic prin practică, deoarece acum personalitatea se aliniază cu un câmp de atracţie puternic şi pozitiv, şi nu cu eul slab şi linear. În practică, ceea ce la început poate părea fals sau artificial devine surprinzător de natural şi uşor, deoarece este aliniat la realitate şi sprijinit de aceasta. Eul-sinele linear se luptă să supravieţuiască, dar puterea eului spiritual e sprijinită de câmpul infinit prin care evoluează şi supravieţuieşte viaţa.

Renunţării la atitudinea critică i se opune suficienţa eului inflamat, care apare ca rezultat al autoaprecierii sale ca arbitru al moralităţii. Acceptarea nu atrage negarea, ci înlocuirea acesteia cu percepţia realistă şi cu recunoaşterea limitelor intrinsece. Ea nu se simte obligată “să ia poziţie” sau măsuri în legătură cu ceea ce observă, după cum nici nu încearcă să “repare” ceva. În consecinţă, Acceptarea poate observa şi accepta limitele existenţei umane şi neajunsurile lumii, fără a-şi pierde echilibrul şi seninătatea.

Acceptarea este un rezultat al înţelepciunii şi al renunţării la poziţionalităţi prin faptul că acceptă că expresiile variate ale vieţii sunt în acord cu voinţa Divină şi că, în acest fel, Creaţia este extrem de variată în exprimările şi în evoluţia sa. Acceptarea nu face diferenţa dintre dualităţile “ori/ori” sau “alb/negru” şi poate depăşi tentaţia de a fi critică. Acceptarea realizează că atributele observate sunt caracteristice naturii umane şi constituie reflexii ale karmei individuale sau de grup. Societatea cuprinde o mixtură de niveluri diferite de dezvoltare, incluzând o panoramă de opţiuni şi căi alternative de a pătrunde în “casa oglinzilor” existenţei.



Tags acceptarea, intelepciune, atitudine pozitiva, vointa, sinele linear, supravietuire, nonlinearitate, transcendere


Write a Comment

Note: HTML is not translated!
   Bad           Good
Captcha

Related Posts

Noua politică de cookies UE
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare.
Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare.
Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.