O carte incredibilă şi revoluţionară, plină de metode de vindecare, tehnici şi instrumente pe care le poate folosi oricine.
“M-am eliberat din ghearele unei boli terminale pe care medicina o considera fără speranţă, de netratat, şi am revenit la starea de sănătate perfectă. Cred că noi toţi suntem vindecători şi că undeva, în adâncul nostru ştim că orice poate fi vindecat.”
Eşti 100% sănătos, 100% din timp atât în corpul cât şi în mintea ta? Atunci această carte nu este pentru tine. Este pentru restul lumii, pentru aceia care sunt marcaţi din când în când sau des de boli minore sau majore, acute sau cronice. Această carte este un ghid ce conţine tehnici pe care le poate folosi oricine, vindecători profesionişti, terapeuţi dar şi pacienţii lor, deopotrivă.
Orice poate fi vindecat cercetează idei despre “cum” suntem noi din punct de vedere fizic o reflectare a “cui” suntem şi “cum” este viaţa noastră. Ne împinge să facem schimbări şi să ne asumăm responsabilitatea pentru sănătatea noastră şi starea nostră de bine. Martin este o dovadă vie a efectelor tehnicilor lui.
“Totul începe în conştiinţa voastră.
Tot ceea ce se întâmplă în viaţa voastră şi tot ceea ce se întâmplă în corpul vostru începe cu ceva care se întâmplă în conştiinţa voastră.
Pe măsură ce vi se întâmplă anumite lucruri în viaţa voastră, alegeţi să răspundeţi acestora într-un anume fel. Luaţi decizii. Decideţi ce să simţiţi, ce să gândiţi, ce să faceţi. Sau decideţi să nu decideţi. Şi asta e o decizie.”
“Starea naturală a conştiinţei este starea de echilibru. Vindecarea este întoarcerea la starea naturală de echilibru şi integralitate. în societatea noastră aţi fost învăţaţi să vă orientaţi după credinţa că ceea ce cauzează boala sau rănirea este în afara voastră. în timp ce acesta este într-adevăr adevărat în planul fizic este, de asemenea, adevărat că aceasta se întâmplă numai când cauzele din conştiinţa voastră o permit. Dacă continuaţi să vă orientaţi către căutarea altor cure, remedii în afara voastră, aveţi tendinţa să nu vedeţi cauzele din viaţa voastră şi tensiunile din conştiinţa voastră care sunt corelate cu, şi, de fapt crează simptomele la nivelul fizic. Atunci, vă vedeţi ca o victimă a mediului înconjurător. Şi aveţi tendinţa să nu eliminaţi tensiunile din conştiinţa voastră care stau între voi şi sănătatea şi fericirea pe care le căutaţi.
Dacă alegeţi să faceţi ceva în legătură cu simptomele într-un mod diferit decât cel al căilor tradiţionale, puteţi face aceasta prin reorientarea voastră către percepţia că totul începe în propria voastră conştiinţă. în acest fel vă asumaţi responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în corpul vostru, în viaţa voastră şi pentru ceea ce alegeţi să permiteţi şi să acceptaţi în conştiinţa voastră.
Această carte are intenţia de a fi o reamintire a legăturilor dintre conştiinţa voastră şi corpul vostru. Este un manual de folosire a echipamentului pe care l-aţi avut de când aţi venit aici, în lumea aceasta, la fel ca şi pentru uneltele pe care le aveţi, care sunt, de asemenea, de găsit în voi înşivă, în noi toţi.
Noi toţi suntem vindecători şi undeva în adâncul fiinţei noi ştim că orice poate fi vindecat.
Scopul acestei cărţi este de a prezenta vindecarea ca o tehnologie a conştiinţei, cum de altfel şi este, un set de instrumente accesibile oricărei persoane ce doreşte să înveţe acest proces. Este un manual tehnic al procesului vindecării, combinând concepte din tradiţia orientală cu psihologia occidentală. Cititorii care sunt familiarizaţi cu filozofiile ezoterice vor găsi o clarificare a conceptelor, iar cei care nu au avut contact cu aceste filozofii şi nu au deloc informaţii în acest domeniu vor găsi ideile şi tehnicile atât de simplu prezentat, încât vor fi capabili să le asimilize şi să le aplice cu uşurinţă.
Sunteţi capabili să vă amintiţi gradul în care vă creaţi realitatea. Puteţi să vă mai amintiţi şi de capacităţile voastre nelimitate, de instrumentele naturale din interiorul vostru pe care le aveţi oricând la îndemână pentru vindecare, amintindu-vă şi modul în care să le folosiţi. Puteţi să vă amintiţi că puteţi să alegeţi să răspundeţi mediului înconjurător într-un mod diferit, acela care vă este cel mai convenabil vouă înşivă.
Alte fragmente din blog:
Tags: vindecare, constiinta, credinta, energia vindecarii, vindecarea cu lumina, tehnici de vindecare, vindecarea psihoemotionala