<<Primele cuvinte pe care le-am auzit prima dată de la profesorul meu au fost: “Meditaţia este un “Da” universal pentru orice.” Cu toate că eu nu am înţeles asta multă vreme,dar tot ceea ce a urmat după aceea a fost un simplu comentariu asupra acestor cuvinte. Totul a început şi s-a încheiat cu aceste cuvinte, totul s-a rezolvat în această propoziţie.
La un moment dat, viaţa şi meditaţia nu s-au mai putut distinge una de alta.
Dorul de fericire şi frica de moarte sunt, de fapt, două aspecte ale aceluiaşi sindrom. Sindromul este sinele interior imaginar. Generaţiile viitoare ar putea diagnostic cândva SSS –Sindromul Sinelui Separat – de care suferă marea majoritate a omenirii şi care este cauza principală a celor mai multe nefericiri de natură psihologică.
Astfel, sinele interior şi separat se află mereu în misiune, căutând să-şi asigure fericirea în obiecte şi în relaţiile cu lumea concepută a fi una exterioară şi încearcă disperat să liniştească frica de moarte care îl vânează. între aceste două focuri arde sinele separat.
O problemă este întotdeauna o parte imaginară sau un obiect imaginar ce se luptă cu altceva. Dar în Experienţă nu există părţi separate, nu există “euri” separate, obiecte sau altele. Problemele aparţin doar gândirii – un gând care se luptă cu un alt gând, un sentiment care se opune unei situaţii. Toate aceste gânduri apar în Sinele nostru dar ele nu sunt pentru Sinele nostru. Chiar şi gândul sau sentimentul care se opune, nu este o problemă pentru Sinele nostru. Gândul care se opune sau sentimentul care opune rezistenţă sunt o altă minge ce zboară prin spaţiul gol. Gândul sau sentimentul ce opune rezistenţă, din care este făcut sinele imaginar, este doar o problemă a sinelui imaginar. Doar un sine separat ar putea dori să scape de un sine separat. De fapt, doar un sine separat vede un sine separat.
Un sine separat nu poate vedea ceva. El este văzut. Cu alte cuvinte, separarea şi problemele care o însoţesc sunt doar din punctul imaginar de vedere al separării. în realitate nu există un asemenea punct de vedere. Separarea şi toate cele care provin din ea, cum sunt şi problemele, sunt întotdeauna imaginare.
Adevăratul nostru sine nu cunoaşte şi nici nu vede vreo separare. El nu cunoaşte vreun sine separat şi nici o lume exterioară, separată. El cunoaşte doar intimitatea şi apropierea imediată a purei experientizări, fără de părţi, separaţii, mai mulţi sine, obiecte sau altele. Adică, el cunoaşte doar iubirea.
“Ascunderea fericirii, suferinţa şi căutarea fericirii” sunt sinonime între ele. Un alt nume pentru această căutare este “sinele interior separat”.
Acest sine interior separat nu este o entitate, este acţiunea de rezistenţă, de împotrivire, de căutare şi, prin urmare, acţiunea suferinţei. Entitatea separată şi aparentă nu caută fericirea, ci entitatea separată şi aparentă este căutarea fericirii.
Dacă înţelegem suferinţa ca ivindu-se în Conştienţa noastră dimpreună cu toate celelalte şi credem că nu se poate face nimic în legătură cu asta, ne păcălim singuri. Suferinţa este, prin definiţie, o împotrivire la situaţia curentă şi o inevitabilă căutare a unei alternative în viitor. Dacă nu s-ar opune rezistenţă situaţiei prezente, nu ar exista nici suferinţă. Prin urmare, dacă situaţia curentă este experienţa suferinţei şi dacă nu se opune absolut deloc rezistenţă acestei suferinţe, atunci suferinţa nu poate dura deoarece suferinţaeste rezistenţa, împotrivirea, respingerea. Ca urmare, suferinţa este imediat transformată în fericire.
Deci suferinţa se revelează ca fericire imediat ce se sfârşeşte orice acţiune de rezistenţă.
Fericirea este natura esenţială, fundamentală chiar şi a suferinţei. Ea stă liniştită în miezul tuturor experienţelor, inclusiv în suferinţă, aşteptând să fie recunoscută, aşteptând să renunţăm la opunerea rezistenţei, aşteptându-ne să avem curajul şi iubirea de a ne întoarce înapoi, aşa cum eram şi a sta faţă-n faţă cu suferinţa fără a avea nici cea mai mică dorinţă de a ne opune ei ori de a o îndepărta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar şi în cele mai întunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodată copleşiţi total de nefericire. Dacă am fi, nu ar mai exista niciun loc pentru nimic altceva, nici măcar pentru un gând care să separe un sine ce ar privi către suferinţă şi ar încerca să scape de ea şi atunci s-ar realiza nondualitatea perfectă, adică fericirea perfectă.
Cu alte cuvinte, nu există niciun fel de absolută suferinţă. Suferinţa este întotdeauna amestecată cu altceva, cu o dorinţă de a scăpa de ea într-un viitor imaginar, adică cu o dorinţă pentru fericire. Totuşi, există absolută fericire care nu este amestecată cu nimic, nici cu cea mai subtilă umbră a existenţei unui alt ceva.>>
Alte fragmente in Blogul Editurii
Produse asemănătoare
Tags: Rupert Spira, Prezenţa, Arta păcii şi a fericirii, volumul 1