Purtătorul de cuvinte - Ioan Gyuri Pascu

Cărţile din categoria CMMP – cel mai mic preţ – ori sunt la final de ediţie, ori au copertele afectate de timp!

Deschizi cartea şi te întâmpină un motto: “Consumul excesiv de gânduri dăunează grav seninătăţii!” Ce faci? îţi laşi gândurile mai încolo şi răsfoieşti cartea cu seninătate sau îţi ascuţi atenţia să găseşti acele gânduri care dăunează… auzi tu, seninătăţii!

Frumos cuvânt, dar parcă mai degrabă rădăcina lui ţi-e cunoscută din cerul privit din când în când. Da, cu siguranţă cerul senin îţi trezeşte o stare de bucurie, de uşor, de… senin! Parcă-ţi vine să zbori, să fii acolo, în senin!

Mustangii

în pace fiind

închis-am ochii să privesc spre veşnicie.

Şi am văzut mustangii-n preerie.

Eu liberi îi credeam

dar, cum priveam,

cuprinşi de teamă îmi păreau

şi disperaţi, cum alergau

prea nesălbatici, nefiresc de îngroziţi,

chiar obosiţi.

Şi ochii i-am deschis:

„Aşa mustangi fricoşi – am zis -

să nu-mi mai iasă-n cale!”

„Nu sunt mustangi adevăraţi – îmi zise Vocea -

sunt gândurile tale!”

Ce seninătate, când lucrurile-s grave, când întrebările au nevoie de răspuns? Cum să-ţi păstrezi seninătatea când te scufunzi în căutarea iubirii?

Spaţiu meschin

Cât de neconfortabil trebuie că se simte

Iubirea

când e înghesuită de oameni

în cuvinte!

E altceva într-un tango,

într-un ocean

sau când are drept tavan

infinitul cerului!

 Doi în unu

 Când plouă,

norii-şi plâng

bucuria de-a hrăni Pământul

şi neputinţa de a fi ei Cerul.

Visele seminţelor

 Dacă seminţele n-ar avea şi coşmaruri

Precum pirul, pălămida şi neghina,

Ne-ar părea banale grâul, trandafirul sau gherghina.

O ipotetică soluţie ar fi:

Baobab

îmi place şi să râd

îmi place şi să cânt

Dar cel mai mult pe Pământ,

Arbore de pâine mi-ar plăcea să fiu

Să hrănesc oamenii ce rătăcesc în pustiu.

Ei, dar m-am jucat suficient! E vremea să vă anunţ apariţia în lume a unei cărţi de poezele, cum şi-a denumit Ioan Gyuri Pascu rândurile de cuvinte ivite din sine. Şi pentru că trebuiau să fie purtate din centrul inimii către cel al minţii, autorul şi-a asumat funcţia şi a dat titlul acestei cărţi:  Purtătorul de cuvinte.

Minunatele picturi ale Alexandrinei Carmen Ene ce insoţesc această adunare de stări şi gânduri ne poartă spiritul în inimă, revărsându-se prin culoare şi formă şi în minte. 

Cele trei secţiuni ale cărţii, “Album 1 - de gânduri şi de spaţii”, “Album 2 – natură şi familie” şi “Album 3 – poezii cântate” s-au născut dintr-o nevoie de a organiza ceea ce nu poate fi organizat: sufletul pe care autorul şi-l împărtăşeşte de-o viaţă prin orice modalitate de exprimare, formă, stil, nuanţă în care se iveşte în sinele său. Muzică, vers, poezie, cugetare, eseu, interpretare dramatică, orice modalitate de expresie a conţinutului acestui artist este bineprimită şi, paradoxal, incă prea puţin cunoscută. încă există marcaje limitate şi delimitate ale opiniei generale rămase in nostalgia personajelor interpretate şi create de artist în spectacolele Divertis sau, mai recent, Distractis. Adevărat, pentru a putea cuprinde o asemenea paletă, trebuie să ne deschidem larg, să ne depăşim nevoia de etichetare, de restrângere a respiraţiei vocii artistului, oricare ar fi el, cu-atât mai mult când este vorba despre unul care nu şi-a inhibat talentul limitându-se la o formă de manifestare, rămânând deschis să experientizeze orice formă se deschidea în faţa inimii sale.

Câteva dintre textele cântecelor sale, cuprinse în cele 11 albume pe care le-a creat şi editat până în 2013, dar şi cântece încă neînregistrate, şi-au găsit rostul în această carte de poezii, alcătuind cea de-a treia secţiune, “poezii cântate”.  Iată doar un exemplu de “text”:

Balada bobului de om

Sunt cerul pitit în flori

Şi albul din ninsori

Nu am contur deloc

Sunt cântecul ud al ploii

Dar şi scânteie iscată de foc

Sunt universul mic

Un infinit pitic

Nu am contur de loc

Plasmă nicicând aceeaşi

Copil al Luminii

Sunt şi apă şi foc

Sunt un bob divin

Şi nul şi gol şi plin

Sunt o adiere fină

De Lumină.

“Purtătorul de cuvinte” va călători prin ţară şi dincolo de graniţele ţării. Căutaţi să vă-ntâlniţi cu el. Cu siguranţă veţi primi un mesaj special, aşa cum obişnuieşte Gyuri Pascu să ofere odată cu fiecare autograf, pe oricare dintre cărţile sale sau albumele sale de muzică.

Daniela Marin - editor

În blogul Colţul cultural, Mihai Cotea îşi spune părerea:

"Nu ştiu dacă aţi trăit senzaţia asta vreodată. Senzaţia aia pe care o ai atunci când citeşti o carte care te înmoaie pe dinăuntru… şi ştii că nu e o senzaţie, de fapt. E.

Asta a reuşit să facă cu mine Ioan Gyuri Pascu în volumul său de poeme, Purtătorul de cuvinte. Să mă înduioşeze. Adică să mă mângâie pe interior, pe suflet. Să mă aducă în starea de duioşie. Fără pretenţii, fără vorbe mari, cu versuri. Simplu, firesc."

Fragmente: aici

si aici