NOUA POLITICĂ DE COOKIES UE

Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru a permite să funcționeze corect și pentru a ne permite să vă oferim un serviciu mai bun. Dacă sunteți mulțumit cu acest lucru vă rugăm să faceți clic pe butonul "Continuare" pentru a trece la site-ul web. Dacă doriți să aflați mai multe despre cookie-uri vă rugăm dați clic aici

NOI in secolul XXI - Vol.1 Adolescentii

NOI in secolul XXI - Vol.1 Adolescentii
Codul produsului: NOI-vol1
Disponibilitate: În stoc
Preț: 21.00LEI
Fără TVA: 20.00LEI
Cantitate:     - SAU -   Adaugă la Wish List

Fragmente din Caietul lui Marian Leuteriu

Am avut întotdeauna fascinația de a urmări cum se dezvoltă o dorință involuntară, necontrolabilă a oamenilor de a apărea la tv fără a avea ceva de spus. Doar așa, să apară în cadru, ca să îi vadă părinții și prietenii pe ecran. De la copiii care sar prin spatele reporterilor, gata-gata să dărâme ceva numai de dragul showbizului, până la politicieni agramați și impotenți intelectual care vorbesc doar ca să se afle în treabă, că nu au altceva mai bun de făcut sau că poate cineva le-a dat ordin de undeva de „sus” să spună ceva, să țină oamenii ocupați, observ că există anumite grupuri de persoane care au tendința asta, ticul de a își băga fața prin orice cadru prins de camerele de filmat. Totuși, dacă vreun reporter vine intenționat la ei și îi întreabă ceva pe nepregătite, toți se dau înapoi, nu au nimic de spus despre asta, nu știu, i-a strigat mama că se răcește supica, intervenția divină i-a chemat la călugărie și trebuie să dea neapărat o fugă până la mănăstire să verifice dacă e nevoie să își aducă propria canapea sau au camere gata mobilate acolo.

O fi, de ce nu, vreo convenție a părinților, vreun tratat care se semnează imediat după primele 28 de săptămâni de sarcină, când avortul indus devine imposibil de realizat și există certitudinea că un copil se va naște, că un nou număr va intra în bazele de date internaționale. Poate acești oameni semnează că, în calitate de părinți, își vor educa odraslele în spiritul modernității și vor atinge apogeul mândriei lor părintești atunci când îi vor vedea, într-o miercuri seara, la televizor. Doamne ferește să îi vadă mai pe după-masă, pe la 5. Cu de-astea nu-i de glumă. Sau poate, odată cu timpul, în orice „bucket list” apare inevitabil subpunctul „să apar în spatele unui ecran”. Eu încă nu am ajuns să îmi fac astfel de liste, sunt prea tânăr, dar nu pot să nu iau în calcul și această viziune. La urma urmei, eu de ce am scris toate acestea, totuși? Oare nu sunt și eu ca ei: mă bag în seamă ca să mai treacă timpul? Mai public o poezie, mai impresionez și agăț gagici, o fac mândră pe mama. În dreptul titlului pun și o poză, evident - cu mine cântand la chitară. Lumea este mereu impresionată de tinerei cu breton care știu să zdrăngăne niște corzi, arătând de parcă ar fi neînțeleși, uitați de societate, rămași doar cu arta și unica felie zilnică de pâine. Recunosc, și eu sunt impresionat de o astfel de imagine, atâta timp cât degetele persoanei în cauză chiar scot ceva ce merită să fie admirat. Că dacă e doar un poser și ține chitara în mână doar de dragul bretonului asortat, ar face un bine omenirii dacă s-ar angaja undeva, măcar la McDonald’s.

Nu. Eu nu sunt ca ei. Nu vreau să fiu ca ei, nu accept să fiu ca ei. Ideea acestui concurs a fost „înscrie-te dacă ai ceva de spus”. Eu am. Serios, am, chiar dacă nu pare, să zic, mare brânză. Dacă observați, m-am deschis. Am creat un portal către mine. Am tăiat niște copaci pe ici, pe colo, și am făcut o mică poieniță cu mine în centrul ei (bine că port șapcă mai mereu, soarele de iunie m-ar ucide dacă aș sta mai mult aici. Am nevoie de umbră din când în când, nu suport să stau prea mult în lumină). Un bun prieten mi-a spus odată „de când am uitat să comunicăm, am inventat termenul de <<socializare>>”. Sunt de acord cu el. De ce nu vobim? De ce nu ne cunoaștem? Ne e frică. Știm că ne e frică, recunosc și eu acest lucru. Să ne deschidem toți? Utopie. Nu e stilul meu, dar oricum îmi place să fiu optimist.  În lumea mea, eu încerc să fiu sincer. Încerc. Încă învăț ce înseamnă a fi sincer, încă adun viziuni diferite asupra acestui concept. Ce înseamnă lumea mea? Eu. Să fiu deschis față de mine însumi, să nu îmi ascund propriile secrete, să nu mă ascund în spatele meu. Mai departe, cum o fi. Piatra se rostogolește. În principiu, încerc să aplic tot ce cred eu că e mai bine în micro-societatea din jurul meu. Un proverb englezesc spune „Charity begins at home”. Schimbările se fac una câte una. Pași mici, dar măcar știu că sunt spre înainte. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” spune Gandhi. Eu nu sunt ȋncă schimbarea, dar voi deveni.

 

Life

                                                Marian Leuteriu

Creating a world in which we believe,

A power for man to manage its state,

Discovering places to go to, to live,

Processing thoughts for us to change fate.

Destroying the feelings created by nature,

Controling the fury of long-lost new creatures,

Believing in something above and beneath,

Freezing the thought of continuous seethe.

Dreaming of one place for love to exist,

Falling in hate is not more than just bliss,

Stepping beyond the need to feel free,

Walking away - a choice should it be.

Leaving the concept of "brothers" behind

Hatred and cursing is all you can find.

Nobody wants this life to be yours!

For me and for you, just closing doors...

Vreau să fiu seară...

                             Marian Leuteriu

Cu tine să privesc

apusul de soare, portalul ceresc.

Să simt...

să cuprind în mine visarea,

cu rupte speranțe să-ți acopăr zarea.

Vreau să fiu seară...

Cu tine să văd

lumea întreagă: și rai, și prăpăd.

S-acopăr în noapte iubiri și dezastre,

suflete gri,

gânduri albastre.

Vreau să fiu seară...

Tu să-mi fii vânt,

să m-urmezi pururi căci știi unde sunt.

Cu tine s-aduci și pasări, și frunze,

ploaie, uitare,

iubiri călăuze.

Vreau să fiu seară...

Cu tine s-ascult

coruri de îngeri în cercuri arzând.

Frica să-ți sorb...

să-mi simți mângâierea

și-n sufletu-ți tulbur s-aștern tăcerea.

Vreau să fiu seară...

Cu tine să dorm

sub frunză îmbibată cu sânge, diformi.

Corbii să cânte prin negura dulce

iar viermii să roadă

timpul...

Azi

                        Marian Leuteriu

Fumul îl acoperă,

Viața se întunecă,

Clopotele-n strună

Sun-a dor de humă,

Cântând singurătate.

Viorile se frâng,

Vocile-ncet plâng.

Familia-n dezolare,

Regretul cel mai mare

Îl duce spre altar.

Pământul se deschide,

Lemnul îl închide.

Nu poate da crezare.

Ce vede? Nepăsare

În zborul său spre cer.

Semnale virtuale,

Iubire în urale,

O clipă de uitare

Cand, înghițiți de mare,

Străini devin străini.

O societate-n care,

Vieții lor precare,

Oamenii dau sensuri,

Exprimând în versuri,

Viața netrăită.

Focul intern se stinge,

Afară nu mai ninge-

Superficialitate.

Viața ca la carte,

Este de lăudat.

Știri, moarte, împăcare,

Mâncăruri fără sare,

Oameni pierduți în lume,

Copii vânduți pe sume

Modeste de dolari,

Sport, business, libertate,

Economii, păcate,

Sunt date promovării,

Mass-media, difuzării,

Să controleze minți.

Politică, confuzii,

Dezbateri-doar iluzii

Căci numai din corupție,

Jocuri murdare, funcție,

Se poate evolua.

În a lui ascensiune,

Un suflet fără nume-

Trei zile de plâns fals,

Rămas singur în vals-

Privește cu mâhnire.

Căci lumea ce o lasă-

Pești morți, pierdută plasă,

Și sforile uitate

De sufletele-nalte-

Îi poartă amintiri.

Dar el se mântuiește

Căci scapă, şi găsește

Poarta spre lumea nouă

Ascunsă pe sub rouă

Și îngropată-n fum.

 

Fragmente din „Caietul Iarinei”

Viaţa mea ar trebui să fie viaţa mea. Să-mi aparţină cumva. Dar observ că, de fapt, sunt atâtea în jurul meu care îmi influenţează viaţa. Gândurile mele nu sunt chiar ale mele, sunt obligată să suport gândurile altora ce năvălesc din televizor, din clasă, din filme şi cărţi, de peste tot în capul meu. Până la urmă, ce este viaţa?...

Viaţa este o proiecţie. După cum spune un vechi proverb: Aşa cum îţi aşterni, aşa dormi. După atâtea mii de ani, ne-am obişnuit cu lumea asta, cu regulile astea, cu viaţa asta, încât nu ne mai putem imagina altceva, şi chiar dacă încercăm, ajungem să creăm ceva asemănător, pentru că nu intrăm înăuntrul nostru să căutam adevărul, nu privim mai departe de orizont. De asta, într-o bună zi, vreau să merg în spaţiu, pentru că acolo nu există orizont, pur şi simplu vezi în infinit.

Din păcate suntem orbiţi de aceste legi,definiţii, tradiţii, tabieturi, obiceiuri,  şi nu mai putem vedea dincolo de ele. Poate dacă, încet-încet, ne deschidem mintea şi ȋncercăm să îndepărtăm aceste lucruri, să rupem tiparele, poate aşa copiii copiilor noştri sau copiii lor ş.a.m.d. - ca să fiu ȋn ton cu moda -  vor putea schimba acest mediu, această obişnuinţă, felul ăsta de a gândi, vor putea schimba realitatea şi vor vedea dincolo de iluzie. Cine ştie? Poate, dacă ne trezim suficient de repede, vom reuşi şi noi acest lucru.  Nici măcar nu cred că este foarte greu. Îţi trebuie curajul de a-ţi recunoaşte drepturile tale. Dreptul de a te ȋndoi de ceea ce pare a fi clar şi ȋn conformitate cu legea. Dreptul de a căuta propria-ţi viziune, dreptul de a fi tu, pe scurt, dreptul de a... căuta. Ceea ce luăm de bun sau de bună, ceea ce suntem ȋnvăţaţi de părinţi, de profesori, de filozofi şi de cercetătorii ȋn domeniile ştiinţelor este mereu prezent ȋn spatele comportamentului nostru faţă de lume, ȋn spatele viziunii noastre despre viaţă, ȋn spatele viitorului nostru... sau, mai precis, la baza lui. Şi, uneori, deşi simţim că nu e corect, că nu e bine, că nu e folositor, noi, ca şi copii, ne dărâmăm singuri visele, ori proiecţiile noastre despre viaţă pentru că... „nu avem ce face! Nu putem schimba nimic!” Dar de ce să nu putem schimba? Şi ideea asta este tot o povaţă de la bunici, părinţi etc.

Dacă proiecţiile lui Jules Verne au devenit realitate, dacă ceea ce şi-a imaginat, scriind faimoasele sale cărţi, a putut deveni realitate, atunci, de ce n-ar putea deveni realitate şi proiecţiile altor oameni... sau, poate că au şi devenit?.... Or fi oare şi predicţiile şi profeţiile despre 2012 tot aşa? Poate că există undeva, un fel de filtru care selectează ceea ce este bun şi folositor vieţii din fiecare proiecţie. Poate că Dumnezeu veghează ȋn felul acesta, lăsând să devină realitate ceea ce este de folos?... O fi de folos şi zguduirea asta, aşa cum a fost de folos şi războiul mondial?...

..................................

Până la urmă este vorba de emoţiile interioare, despre ceea ce simţim înăuntrul nostru din tot ceea ce se întâmplă în afară. E vorba despre timp ca expresie, ca unitate de măsură a vieţii. Dar oare viaţa este doar timp? Timpul este unitatea de măsură şi evaluare a vieţii mele? N-aş prea crede.

"Orice zi este o mică viaţă – orice deşteptare şi sculare o mică naştere, orice dimineaţă o mică tinereţe, orice culcare şi adormire o mică moarte."  – Arthur Schopenhauer

Hmmm… oare câte vieţi am trăit până acum? 15 ani x 365 de zile =  5475 la care mai adaug 4 zile pentru anii bisecţi, îmi dă 5479 de zile-vieţi aproximativ. Wow! Aşa parcă mai merge! Sună mult! Ce păcăleală!...  “

“Viaţa cu adevărat trăită este în trecut sau în viitor – prezentul este un interludiu... un straniu interludiu în care recurgem la trecut sau viitor ca să ne slujească drept mărturie că trăim.” – Eugene O’Neill

Într-un fel, are dreptate. Mă trezesc dimineaţa pentru că m-am culcat seara şi am în faţa mea o zi, un viitor. Prezentul clipei în care mă trezesc este singurul prezent. După ce încep să acţionez, cel puţin atunci când este perioada de cursuri, de fapt mă mişc în viitor, în perspectivă. Am de făcut tema la fizică pentru că azi voi avea, la un moment dat, ora de fizică. Am de studiat la pian pentru că în curând voi avea examenul de pian. Dacă nu ar exista acest viitor – e-adevărat, foarte apropiat – cu obligaţiile lui, aş face ce mi-aş dori să fac. Aş termina, de exemplu, să joc un anumit joc pe calculator, apoi m-aş întreba: acum ce vreau să fac? Sau ce am nevoie să fac. Unul după altul, paşii aceştia mi-ar alcătui prezentul care ar umple viitorul pe care îl aveam ȋn faţa mea când m-am trezit din somn. Viitorul ar deveni cu adevărat inclus în prezent şi nu ar mai reprezenta o spaimă, o idee, o nebuloasă. Când mă gândesc la viitor, câteodată parcă văd imaginea aceea spiralată a deplasării fronturilor de aer la emisiunea despre vreme. Iar când aud întrebări de genul “ce vrei să faci cu viaţa ta, ce vrei să te faci când te faci mare”… Oh, asta chiar este o întrebare pe care adulţii ar trebui să facă cumva să o şteargă din vocabularul lor!

.............................

La începutul călătoriei ne dorim să ajungem undeva, să fim cineva, iar la sfârşitul ei ne dorim să rămână ceva din ceea ce suntem şi după ce nu vom mai fi. Să lăsăm urme. Oare de ce? Ca să avem unde ne întoarce? Ce suntem noi, Hansel şi Gretel? Casa noastră este Aici, pe Pământ? Aici trebuie să ne întoarcem mereu? Doar aici?... Boring!

..............................

Eu cred că fiecare om are un cântec al lui. Asta face să poată intra în rezonanţă cu alt om, cu alţi oameni şi uite-aşa, ca-ntr-o orchestră, omenirea cântă o simfonie.

...................................

"Lumea nu va fi distrusă de cei ce fac rău, ci de aceia care doar îi privesc şi refuză să intervină." – Albert Einstein

...uau, uite de la ce am pornit şi la ce am ajuns. Dar dacă aţi citit ce am scris, poate nu a fost degeaba. Şi, dacă tot credeţi ȋn sfârşitul lumii în anul 2012, spuneţi şi voi că este pe 26, 27, 28, 29 decembrie, în niciun caz pe 21 decembrie sau ȋnainte de Crăciun. Totuşi, dacă tot se termină lumea, să se termine frumos, ca ȋntr-un film american (J) . 

 

Din ”Caietul Mândrei”

„Cât despre pasiuni, muzica este ca un drog  pentru mine. Nu pot nici măcar să mă plimb fără să fiu  înconjurată de ea. Sunt eleva unei instituţii cu profil artistic,desigur, de muzică. Nu de mult - cu aproximativ un an în urmă - m-am alăturat clasei de canto clasic, pe scurt, de operă. O pasiune mare pentru una dintre cele mai nobile arte. Imediat după muzică, vine desenul. Desenez de când mă ştiu, destule persoane îmi spun că sunt foarte talentată. Exersez, învăţ, încerc tehnici noi tot timpul.Dar acesta rămâne doar un hobby momentan, păstrând opera pe primul loc."

Protector of dreams-keeps the nightmare away guaranteed!

Another kind of guardian.

Scrie o recenzie

Numele vostru:


Recenzia voastră: Note: HTML nu este interpretat!

Evaluare: Proastă           Bună

Introduceți codul în căsuța de mai jos:



Editura Cartea Daath © 2020