NOUA POLITICĂ DE COOKIES UE

Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru a permite să funcționeze corect și pentru a ne permite să vă oferim un serviciu mai bun. Dacă sunteți mulțumit cu acest lucru vă rugăm să faceți clic pe butonul "Continuare" pentru a trece la site-ul web. Dacă doriți să aflați mai multe despre cookie-uri vă rugăm dați clic aici

Un val, un ocean - Experiente si reflectii

Un val, un ocean - Experiente si reflectii
Autor: Bert Hellinger
Codul produsului: un.val.un.ocean
Puncte de fidelitate: 40
Disponibilitate: În stoc
Preț: 39.00LEI
Fără TVA: 37.14LEI
Valuarea punctelor de fidelitate: 5000
Cantitate:     - SAU -   Adaugă la Wish List

Cuvânt înainte

"Am contribuit prin a da mai departe ceea ce mi-a fost dat, si am facut-o cu bucurie.”

Bert Hellinger

Cu bucurie în suflet constatăm al doilea pas prin care creatorul metodei constelaţiilor de familie, Bert Hellinger, este adus mai aproape de psihologii, psihoterapeuţii, facilitatorii de constelaţii şi, în general, de publicul român interesat de constelaţiile de familie.

Pentru noi, Asociaţia Română de Terapii Sistemice, este un al doilea pas care aduce mai mult la lumină frumuseţea unei munci ce se doreşte experimentată, care poate bulversa tocmai prin profunzimea şi neconvenţionalitatea ei, şi care, în mod misterios, nu poate fi prinsă, de multe ori, în chingile logicii obişnuite.

Inainte de a fi tehnică, lucrarea are calităţile unei cărţi de referinţă, de înţelepciune, deoarece înmănunchează tot ceea ce autorul a strâns ca şi cunoaştere pe parcursul vieţii şi, în acelaşi timp, oferă posibilitatea fiecărui cititor de a-şi lua ceea ce are nevoie în legătură cu o anumită temă.

Apărută iniţial în 2005, lucrarea adună şi ordonează eforturile şi intuiţiile sale în legătură cu legile iubirii şi în acelaşi timp cu efectele şi limitele conştiinţei. Textele sunt recolta seminariilor de constelaţii de familie desfaşurate între anii 1992-2000.

Cartea surprinde esenţa a ceea ce Bert Hellinger are de spus în legătură cu modul de abordare a bolilor grave, a traumelor, psihozelor, a relaţiei dintre agresori şi victime, dar, în acelaşi timp, oferă înţelegerea sa asupra relaţiilor umane în context mai larg, spre exemplu, asupra legilor iubirii în relaţiile de cuplu, în relaţiile dintre părinţi şi copii, a diferitelor efecte ale credinţelor religioase, a întâlnirilor noastre cu morţii şi moartea şi a modalităţilor şi mijloacelor prin care putem contribui la dobândirea păcii şi reconcilierii.

După cum Bert Hellinger ţine să precizeze, textele cuprinse în carte, au apărut în mod spontan în moduri diferite: fie ca introduceri, fie ca şi comentarii, concluzii sau sinteze. Uneori ele au reprezentat răspunsuri la întrebările puse pe parcursul seminariilor, discuţiilor sau interviurilor.

în receptarea insighturilor autorului, cititorul este invitat să înţeleagă, în spiritul metodei fenomenologice, faptul că ele se referă la o situaţie specifică şi au ieşit la suprafaţă tocmai datorită acesteia. Astfel, ele nu tratează un subiect la modul general, ci se referă doar la situaţia specifică pe care o prezintă. De fiecare dată când unele părţi seamănă, totuşi fiecare oferă şi pune în lumină un alt aspect, aşa cum reiese din contextul său particular.

Aşa cum Bert Hellinger o afirmă în mai multe rânduri, cea mai bună întelegere a metodei şi insighturilor constelaţiilor familiale apare atunci când este luată în considerare filosofia aflată la baza acestora, şi anume fenomenologia şi metoda fenomenologică de cunoaştere, aşa s-a dezvoltat ea, începând cu Edmund Husserl şi Martin Heidegger.

Dincolo de toate, contactul cu această informaţie atinge sufletul într-un mod profund, misterios şi contribuie la experienţe care prin excepţionalitatea lor ar fi suficiente în sine. Dacă, în plus, poate constitui şi un ghid pentru cei ce doresc să aprofundeze cunoaşterea la nivelul sufletului, atunci considerăm că menirea eforturilor noastre a fost atinsă pe deplin. în cele din urmă, a citi orice lucrare a lui Bert Hellinger este o experienţă în sine şi ne dorim să vă bucuraţi din plin de ea. Parafrazând-o pe colega mea traducătoare, acesta este Bert Hellinger, terapeutul care îşi permite să greşească, dar care se înclină cu respect în faţa misterului fiinţei.

 Ion Bucur

Facilitator de constelaţii familiale

Bucureşti, decembrie 2010


 

 Fragment din carte:

Psihoterapia ştiinţifică şi psihoterapia fenomenologică

Psihoterapia fenomenologică este la polul opus psihoterapiei ştiinţifice. Ştiinţa experimentală caută, prin intermediul experimentului, un tipar care poate fi reprodus în aşa fel încât, aceleaşi condiţii să genereze acelaşi rezultat. în ştiinţele naturale e relativ uşor să obţii acelaşi rezultat din acelaşi experiment. Dar acest lucru nu este posibil în cazul sufletului. 

Dacă un individ decide să urmeze şi să dezvolte principiile unei psihoterapii şi investigaţii ştiinţifice, atunci trebuie să creeze un design experimental în care variabilele personale sunt efectiv excluse, lucrând astfel, doar cu cele externe. Dar aşa cum vedeţi aici (Nota editorului „în cadrul constelaţiilor de familie”), ceea ce este personal are cea mai mare importanţă. în constelaţii nu poţi dobândi nimic dacă nu iei în considerare ceea ce este personal. Acesta este unul dintre aspecte.

In plus faţă de asta, psihoterapia ştiinţifică este lineară, ceea ce înseamnă:  o cauză specifică are un efect care duce la o anume consecinţă.

Din contră, psihoterapia fenomenologică caută să stabilească un context, fără vreo intenţie anume în minte şi fără frică, cu alte cuvinte, fără intenţia de a vindeca.  Prin urmare, terapeutul care doreşte să lucreze fenomenologic, trebuie să accepte lumea aşa cum este. El nu trebuie să aibă nici cea mai mică dorinţă de a schimba lumea. Şi asta cere ca el să se retragă. El acceptă boala clientului aşa cum este. Nu are nici cea mai mică dorinţă de a interveni.

Un doctor vede situaţia diferit, pentru că el are capacitatea, în mare măsură, de a aplica ştiinţific cunoştinţele, şi aceasta este datoria lui. Dar ţin să fac o distincţie clară. 

Acest tip de abordare nu funcţionează în cazul constelaţiilor. în constelaţii, terapeutul se suspendă pe sine însuşi şi creează un context mai larg. Dacă lucrez cu un client, atunci îi accept sistemul în totalitate. Nu doar mă uit la client. Mă uit de asemenea la sistemul lui, în special la acei oameni care au fost excluşi sau nu apar deloc, dar pe care îi simt, şi îi am în vedere tocmai pentru că sunt neutru. Ei au un loc alături de mine, locul care le-a fost refuzat în sistem. în secunda în care îi iau cu mine, sunt în deplină rezonanţă cu sistemul şi cu clientul. Şi ceea ce simt este o mare afecţiune pentru sistemul lui. 

Dacă mă suspend pe mine însumi şi mă deschid total către situaţie, fără intenţie sau frică faţă de ceea ce ar putea ieşi la iveală atunci, dintr-o dată, sunt capabil să surprind esenţialul, şi care este dincolo de ceea ce este vizibil. Şi atunci îmi dau seama: în acest punct este cheia.

Şi acest aspect este vital pentru găsirea soluţiei. Este relativ simplu să configurezi o constelaţie de familie dar, când vine vorba despre a descoperi unde se află soluţia, acest lucru este posibil doar dacă persoana este în rezonanţă. Atunci  va deveni clar de la sine. Şi asta se numeşte conştientizare fenomenologică. Ea loveşte ca un fulger şi este întotdeauna în rezonanţă cu marele tot. Ceea ce o diferenţiază în mod specific este aceea că este o conştientizare cu iubire. Acest aspect este unul esenţial, pentru că dacă este însoţită de iubire, este o conştientizare pe care te poţi baza. 

Şi, prin urmare, această modalitate de a lucra nu poate fi învăţată aşa cum înveţi de obicei nişte reguli. Cu această metodă, este mai degrabă important ca cel care o practică să se lase condus de ea şi să dobândească înţelegere prin practică şi răspuns. în acest fel poţi lucra tu însuţi cu ea.

Dacă lucrez cu un client şi observ că nu există soluţie, atunci iau acest aspect cât se poate de în serios şi mă retrag complet. Şi faptul că mă retrag nu mă frustrează. Dacă sunt cu adevărat în rezonanţă, acest lucru nu are cum să mă frustreze. Dar asta înseamnă să fiu complet în rezonanţă. Apoi rămân cu ceea ce am conştientizat şi nu-mi permit să fiu distras de la ceea ce am conştientizat nici de cei care se opun, nici de nimic.

Bineînţeles pot şi greşi. Asta îmi este clar. Şi atunci este necesară rezonanţa altor participanţi – participanţi care sunt alerţi. Ei pot fi capabili să vadă ceea ce eu nu am surprins sau am trecut cu vederea. Atunci eu trebuie să am încredere în conştiinţa lor.

Totuşi, când confrunt clientul cu cea mai severă consecinţă a comportamentului său şi cineva se aliază cu clientul pentru că ceea ce fac îl sperie, el interferează. Iar eu nu trebuie să permit această interferenţă – ea mi-ar slăbi forţa. 

Terapeutul care lucrează în acest mod este un luptător. în cărţile sale despre Don Juan, Carlos Castaneda descrie ce este acela un luptător. Un luptător, în acest context nu se sperie nici măcar de limita extremă – limita extremă fiind aceea în care este posibil ca toate să iasă bine sau să meargă prost. Totuşi, experienţa mea practică mi-a arătat că, dacă un terapeut merge până la limita maximă, de cele mai multe ori asta duce la succes. Cu riscurile de rigoare. Şi dacă unei persoane îi este teamă să-şi asume aceste riscuri, atunci ea nu va fi capabilă să lucreze cu această metodă. Pentru că atunci când va ajunge la esenţă, şi când totul devine o chestiune de viaţă şi de moarte, în acel moment, ea va trebui să fie capabilă să ia o decizie, atunci şi numai atunci, nu înainte.

Astfel, cu acest mod de lucru, orice iese la iveală indică şi calea de urmat. Şi acea persoană trebuie să se abandoneze acestui lucru, uneori chiar şi fără să-l fi înţeles pe deplin. Pentru că felul în care stau lucrurile cu adevărat şi unde vor ajunge ele, devine clar abia la sfârşit, nu la început.

 Percepţie şi îndoială

Participant: în ce măsură tu, ca terapeut, ai o influenţă asupra reprezentanţilor? Am impresia că îi influenţezi atât pe ei cât şi modul în care ei simt şi experimentează situaţia, că poate gândurile tale sunt transferate către ei iar ei, la rândul lor, deşi inconştient, îşi doresc să se potrivească cu ceea ce gândeşti. Cum te poziţionezi faţă de acest lucru? Este o responsabilitate foarte mare pe care o ai în calitate de terapeut.

Hellinger: Dar hai să ne uităm la asta din alt unghi. Dacă am dubii şi ezit, şi acestea vor fi transferate. Şi atunci apare întrebarea: ce este mai bine? Când lucrez trebuie să am încredere în reprezentanţi. Şi totuşi nu trebuie să renunţ nici la percepţiile mele.  Este important să înţelegi că percepţia directă sau conştientizarea aduc cu sine o experienţă particulară. Când cineva devine conştient de ceva, dar acel lucru îl face să exprime o îndoială sau o obiecţie, chiar dacă asta se întâmplă doar în interiorul lui, atunci conştientizarea dispare. Conştientizarea nu tolerează obiecţiile sau opoziţia.

Un alt aspect de luat în considerare este că atunci când lucrez cu un grup terapeutic lucrez cu toţi participanţii în acelaşi timp. Dacă lucrez cu respect şi iubire pentru client şi cu bunăvoinţă pentru găsirea unei soluţii, atunci îmi pun toată încrederea în faptul că din energiile noastre combinate şi din energia câmpului, va apărea o soluţie.  în acest context, dacă aş influenţa pe cineva, ar trebui să fie grupul ca întreg, în cazul în care o astfel de alterare a procesului ar putea să apară. Totuşi, întrebarea ta arată faptul că mulţi participanţi de aici se bazează pe ei înşişi şi sunt independenţi. Dacă ar fi să greşesc sau să comit o greşeală, ea ar fi observată de altcineva şi corectată. Nu am încredere doar în percepţiile mele, ci şi în cele ale participanţilor care văd desfăşurându-se  în faţa lor aceeaşi situaţie ca şi mine.

 

Tipare de gândire şi destin

Rupert Sheldrake a descris în cărţile sale caracteristicile şi efectele câmpurilor morfogenetice, adică a acelor câmpuri de energie care definesc diferitele structuri.  El mi-a spus că, cu constelaţiile de familie, o persoană poate fi martor al unui câmp morfogenetic la prima mână. 

Uneori reflectez dacă observaţiile lui pot găsi şi o altă aplicare. Poate că tipare specifice de gândire definesc un grup până la limita la care ele ajung, de fapt, să restrângă posibilitatea apariţiei unor noi insight-uri. Poate că anumite comportamente proprii unei familii constituie de asemenea tipare care ajung să formeze câmpul morfogenetic al acelei familii. Dacă, de exemplu, cineva s-a sinucis, atunci uneori ce urmează este că cineva, într-o generaţie viitoare, de asemenea, se va sinucide. Acest lucru nu se întâmplă doar pentru că vor să-l urmeze  pe acel membru al familiei. Un tipar s-a creat şi acţiunea de sinucidere este comisă în concordanţă cu acest tipar creat, mai degrabă decât datorită unei intenţii (cât de subconştientă ar putea fi ea) de a-l urma pe celălalt.

Sheldrake a observat cum, pe măsură ce este format un nou cristal, forma sa nu este încă predeterminată. Totuşi, când un al doilea cristal se formează din primul, el se modelează pe tiparul acestuia.  Experienţa arată că, există deja la acest moment o memorie a cristalului iniţial. Câmpul morfogenetic pare a avea memorie. Prin urmare, următorul cristal se va dezvolta, după toate probabilităţile, pe modelul celui dintâi. Dacă acest lucru se repetă de suficient de multe ori, un tipar fix este stabilit.  Poate că şi tiparele destinului se reproduc în acelaşi mod.

 

întreruperea tiparului

Recunoaşterea şi ruperea unui astfel de tipar cere curajul de a adopta ceva nou.  întreruperea cu succes a tiparului reprezintă o realizare specială. Acest lucru nu se va întâmpla prin simpla acceptare, ca atare, a propriului destin. Acea persoană va trebui să se dea cu un pas în spate. în loc să se lase dusă de curent, persoana respectivă va trebui să se caţere pe ţărm şi să privească râul până când îi va înţelege cursul, îi va recunoaşte potenţialul şi va decide ce este de făcut.

 

Lumină şi întuneric

Familia are o memorie dincolo de amintirile ei. Ceea ce iese la lumină din această memorie este un dar. Dar, nu totul iese la lumină. Ceea ce îi este esenţial, esenţa ei, rămâne ascunsă privirilor noastre, de exemplu originea şi scopul ei.  Putem folosi ceea ce este dezvăluit, dar nu îl putem deţine şi nici nu putem merge mai departe decât ceea ce ni se arată. 

Ceea ce iese la lumină nu divulgă tot ceea ce este ascuns şi protejat. Lucrurile ne sunt dezvăluite în anumite limite. Iar opiniile noastre adesea se interpun, punând în umbră ceea ce a ieşit la suprafaţă. O opinie, imediat ce s-a format, ne constrânge să rămânem subiectivi şi asta stă în calea cunoaşterii.

Dacă ne centrăm atunci când lucrăm, atunci ne focalizăm nu numai pe ceea ce este vizibil, ci şi pe ceea ce a rămas ascuns. Avem respect atât pentru ceea ce ne este revelat, cât şi pentru ceea ce rămâne umbrit. Le acceptăm pe amândouă, esenţa vizibilului şi esenţa ascunsului. Şi cu toate astea, modul acesta de lucru nu este limitat la sau de ceea ce este în prim plan, cum ar fi nevoia de a vindeca o suferinţă. Merge dincolo de asta.  Şi în acest fel, demersul este calitativ diferit de psihoterapie.

Scrie o recenzie

Numele vostru:


Recenzia voastră: Note: HTML nu este interpretat!

Evaluare: Proastă           Bună

Introduceți codul în căsuța de mai jos:



Editura Cartea Daath © 2018