Cartea Daath editează lucrări ce abordează teme aflate la confluenţa dintre spiritualitate şi ştiinţă, acolo unde acestea se intâlnesc şi se iubesc.

Daath este denumirea unui sefirot din Arborele Sefirotic, care, deşi de obicei nu apare desenat, este deosebit de important. După cum spunea Maestrul Omraam Aivanhov:

"Omul, microcosmul, reflectarea macrocosmosului, este depozitarul memoriei întregii lumi. El posedă arhivele universului ce sunt reprezentate în mod simbolic în Arborele Sefirotic prin sefirotul Daath, ştiinţa. Daath este materia originară, materia primordială asupra căreia, la începutul lumii, Dumnezeu şi-a dirijat suflul dându-i viaţă. Materia este capabilă să conţină memoria tocmai datorită faptului că ea este substanţa Creaţiei. Iar spiritul trezeşte această memorie, mângâind materia, aşa cum adierea vântului produce vibraţia corzilor unei harpe eoliene. Liniştea pregăteşte în noi condiţiile pentru trezirea acestei memorii originare."

 Extras din Calea tăcerii – Omraam Mikhael Aivanhov

Deşi invizibil, Sefirotul Daath face legătura dintre văzut şi nevăzut, dintre manifestarea concretă şi substanţa informatică subtilă ce determină aranjarea structurilor funcţionale. După alţi autori, reprezintă un pod de legătură între înţelepciunea divină şi cunoaşterea omenească, bazată mai degrabă pe acumulări cantitative decât calitative. 

Acesta este şi scopul nostru, de a crea un pod de legătură între ştiinţă şi spiritualitate prin cărţile pe care le aducem publicului român. Cei care deja ştiu lucrul acesta gasesc în cărţile noastre bucuria şi confirmarea că ştiinţa şi spiritualitatea se reîntâlnesc, in sfârşit, aşa cum au fost cu multe mii de ani in urmă, când oamenii de ştiinţă şi liderii religioşi le-au separat.

De fapt, acesta e viitorul: unificând aceste domenii, vom înţelege mai mult din ceea ce se întâmplă în jurul nostru, vom evolua şi ne vom putea salva, pentru că altfel, vedeţi la ce nivel autodistructiv a ajuns civilizaţia noastră. Tot mai mulţi oameni se trezesc şi-şi dau seama cum am distrus noi pământul şi cu ce consecinţe catastrofale. Nu trebuie să ne sperie sau să ne copleşească felul acesta de a privi lucrurile, de a ieşi din tiparele clasice ale modelelor de studiu folosite până acum de ştiinţă. Intuiţia joaca un rol din ce în ce mai mare, pentru că mai toate descoperirile ştiinţifice au venit prin revelaţii divine.




O Flux - Tara Meyer-Robson
O Acasă
O Despre noi
O Contact
O Colecţii
O Noutăţi
O Autori
O Muzică
O Comandă prin poştă
O Ştiri
OAlbume Ioan Gyuri Pascu
O Caută în site

O În curând

Salonul de carte Bookfest 2010 a inceput!
Cand intrati in pavilionul 16, pe partea dreapta, chiar langa biroul de informatii veti gasi standul editurii Cartea Daath. Puteti achizitiona de aici carti din catalogul editurii la un pret redus cu pana la 30%.
Vedeta standului este, bineinteles, cartea \"Fluxul - 40 de zile pentru o transformare totala a vietii\". Lansarea oficiala a cartii in Bucuresti va avea loc in prezenta autoarei - Tara Meyer Robson - vineri seara la orele 19:00 in spatiul special dedicat din cadrul pavilionului 16. Autoarea va prezenta metoda proprie si cartea iar apoi va fi la dispozitia celor prezenti pentru raspunsuri la intrebari, autografe.
Tot la standul editurii incepand cu orele 21:00 va fi prezent Ioan Gyuri Pascu pentru autografe. Va reamintim ca intre orele 20:00 si 21:00 veti putea asculta recitalul sustinut impreuna cu trupa Blue Workers in pavilionul 13. 
Celor interesati de seminariile sustinute de Tara Meyer-Robson sambata si duminica le reamintim ca ele se desfasoara in sala de festivitati a liceului Gh. Lazar din Bucuresti, incepand cu orele 10.

Iubirea de cunoaştere fără de cunoaşterea iubirii este însăşi suferinţa